Amenajarea casei

#casa stil idustrial # design casa #amenajare casa #design interior

Cum obtii o amenajare de tip industrial in sase pasi

Stilul industrial evolueaza de la an la an si devine din ce in ce mai popular, mai ales in randul proprietarilor care isi doresc case moderne si cu personalitate. Betonul, lemnul, caramida sau pielea sunt doar cateva dintre materialele care nu vor lipsi dintr-o amenajare industriala si asta datorita faptului ca este un design care se inspira foarte mult din aspectul fabricilor, depozitelor sau atelierelor.

Daca iubesti finisajele imperfecte, culorile neutre, precum negru, maro sau gri, si cat mai putine piese de mobilier, atunci acest stil de decor este perfect pentru tine. In plus, nu este foarte greu de obtinut un astfel de tip de amenajare si poate fi adoptat cu usurinta in orice locuinta.

Foloseste-te de metal ca punct central

Elementul principal al stilului industrial este metalul, indiferent de culoare si grosime. Cu cat mobila va contine mai mult metal, iar conductele vor fi mai vizibile, cu atat mai mult te vei apropia de designul visat. Spre exemplu, daca in cazul unui stil de amenajare clasic ai incerca pe cat posibil sa ascunzi instalatiile pentru apa potabila si incalzire, in cazul unui decor industrial este chiar recomandat sa lasi aceste parti la vedere. Astfel, daca ai vreo teava din inox care traverseaza peretele bucatariei sau al sufrageriei, nu va trebui sa-ti faci probleme sa o acoperi. Se va incadra perfect in design si va arata impecabil, mai ales daca alegi un produs cu o grosime mai mare.

Opteaza pentru un tavan cu grinzi aparente

Daca locuiesti la casa si ai un tavan cu barne din lemn, atunci iti recomandam sa expui cat mai mult aceasta zona a casei. Daca lemnul are nevoie de ingrijire, poti cumpara o vopsea care sa se incadreze in stilul ales si poti miza pe nuante precum gri, negru sau maro foarte inchis. Daca nu ai un astfel de plafon, il poti construi chiar tu cu ajutorul unor grinzi decorative. In plus, cu un sistem de iluminare corect ales vei transforma grinzile expuse in adevarate piese de mobilier. De asemenea, ia in calcul sa folosesti o vopsea care sa ofere lemnului acel aspect antichizat.

Limiteaza paleta de culori

Un stil industrial inseamna simplitate si consecventa, asadar nu folosi foarte multe culori in decorul casei. Cele mai potrivite sunt nuantele de negru si gri, dar poti completa cu mici atingeri de maro sau bronz.

Expune peretii din caramida

Multe case sunt construite din caramida, iar daca esti unul dintre norocosi, atunci gaseste o solutie sa faci vizibili acesti pereti. Caramida expusa transmite acea senzatie rustica si te trimite cu gandul direct la fabricile vechi. Desigur, daca nu ai aceasta posibilitate, ia in calcul sa creezi un astfel de perete cu ajutorul caramizilor aparente. Vei gasi o multime de modele care te vor fermeca, iar pretul este mult mai bun fata de caramida traditionala. In plus, aceasta se remarca nu doar prin duritate, ci si prin rezistenta si frumusete bruta.

Cumpara piese vintage si de epoca

Fotoliul vechi, tapitat cu catifea si cu urme vizibile de uzura, va arata excelent in livingul tau in stil industrial. Daca ai piese antice, nu le depozita prin debarale, ci gaseste-le un loc unde sa fie admirate, iar daca nu ai astfel de elemente, ia in considerare sa faci o vizita unui targ de vechituri sau unui magazin de antichitati. Multitudinea de piese si istoria fiecarui obiect te vor surprinde in mod placut.

Investeste in corpurile de iluminat

Iluminatul este esential pentru un design industrial reusit si este important sa aloci un buget substantial acestei sectiuni. Alege abajururi din metal sau otel pentru a evidentia stilul si mizeaza pe culori precum negru, argintiu sau bronz. Pe langa plafoniere si lustre suspendate, poti integra in decorul locuintei si un lampadar masiv, care sa devina unul dintre obiectele vedeta ale casei.

De asemenea, pentru un impact mai puternic, vopseste ramele geamurilor in culori inchise precum negru sau maro si incearca sa nu le acoperi nici cu perdele, nici cu jaluzele.

FOTO: Shutterstock.com

Advertorial

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Pentru specialisti

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, arhitect Silvia Teodorescu: Casa inteligenta, intre confort si moft

Expertul Acasa.ro, Silvia Teodorescu, arhitect

Pune o intrebare