Amenajarea casei

#casa #amenajare #bucatarie

Cum sa te simti ca acasa intr-un spatiu nou

Te-ai mutat sau trebuie sa petreci un timp departe de casa, la studii, in vacanta sau in alta parte. Putinele lucruri pe care le ai la tine cu greu pot inlocui confortul din sanul familiei. Si totusi, exista cateva aspecte de care poti tine cont pentru a te simti ca acasa.

1 Petrece cat mai mult timp in noul loc
 

Daca nou loc in care te afli inseamna pentru tine doar dormit, atunci cu greu vei reusi sa te simti ca acasa. Trebuie sa-ti petreci mai mult timp in casa, apartamentul sau camera cea noua. Daca iti permiti, stai o dupa-amiaza si o seara intreaga inauntru, facandu-ti de lucru: verifica mobila, sertarele, ferestrele, prizele etc. Este momentul sa-si satisfaci total curiozitatea. Dupa ce vei stii toate colturile, te vei simti mult mai acomodat cu noul loc.

Gaseste intrebuintari pentru cat mai multe spatii si obiecte. Fotoliul de langa lampadar este numai bun pentru o carte si o ceasca de ceai. Sertarele de la noptiere sunt perfecte pentru crema ta de noapte si alte maruntisuri.

Foloseste dulapul, pe cat posibil, asezand hainele asa cum o faci acasa: bluzele in partea de sus, pantalonii in partea de jos etc. Toate aceste mici aspecte de care tii cont asa cum o faci acasa te fac sa te simti mai putin strain in locul in care te afli.
 

2 Nu renunta la tabieturi
 

Daca te-ai obisnuit sa-ti pui cheile intr-un cosulet de nuiele, cand ajungi acasa, continua sa faci la fel in locul nou in care te afli. Daca nu ai cosulet de nuiele, merge si un castronel din bucatarie.

Daca de ani de zile folosesti aceeasi perna de care esti foarte multumit, poate ar fi cazul sa o iei cu tine acolo unde locuiesti acum. In cazul in care obisnuiesti sa alergi dimineata, continua sa faci acest lucru. Tabieturile iti vor da senzatia de liniste si armonie, estompand cat de cat efectul schimbarii.

In schimb, daca, de exemplu, stai cateva zile la cineva, in vizita, este important sa respecti regulile casei. Intr-o casa de nefumatori, un fumator nu ar trebui sa-i supuna pe ceilalti la mirosul de tutun, chiar daca este obisnuit sa fumeze inauntru.
 

3 Ia cu tine lucrurile folosite des
 

Ipod-ul cu muzica ta preferata, telefonul mobil, cartea inceputa, penseta pentru sprancene , peria de par sunt doar cateva exemple de obiecte pe care le folosesti foarte des, in viata ta de zi cu zi. Daca le ai cu tine intr-un spatiu nou in care trebuie sa locuiesti, te vei simti mai putin rupt de familie, prieteni si de micile tale placeri sau activitati zilnice.

Nu fa cum vezi in filme, daca nu simti acelasi lucru. De exemplu, nu este cazul sa pui in bagaj o poza inramata, luata de pe peretele din sufragerie. Daca in general nu obisnuiesti sa iei cu tine poze, atunci tabloul nu te va ajuta sa te simti ca acasa in noul loc in care te duci. Iti vei incarca doar valiza inutil.
 

4 Amenajeaza acolo unde este posibil
 

In masura in care este posibil sa faci o amenajare pe gustul tau in locul nou in care te afli, profita de aceasta oportunitate. Pentru o perioada de la un an in sus, ar merita chiar sa zugravesti, pentru a locui intr-un spatiu curat si pe placul tau. In caz contrar, rezuma-te la o amenajare care consta din doar cateva schimbari: o patura preferata, o vaza de flori, o perna, niste clopote de vant prinse la fereastra etc.

Foloseste cat mai multe obiecte personale care nu afecteaza in niciun fel peretii. Poti sa prinzi, de exemplu, sertare din material textil cu sisteme de prindere si fixare fara cuie.
 

5 Profita de bucatarie
 

Una dintre cele mai de efect lucruri o reprezinta mancarea. Preparatele cu care esti obisnuit te pot face imediat sa te simti ca acasa. Daca dispui de bucatarie sau macar de o chicineta, profita de acest spatiu si gateste-ti ceva. Aromele cunoscute iti vor trezi amintiri frumoase si te vor biendispune.
 

6 Fii mai putin perfect
 

Fa-ti de cap, asa cum obisnuiesti sa faci acasa. Cateva sosete aruncate pe langa pat sau putina dezordine pe birou nu strica chiar intotdeauna. Fii mai putin grijuliu, daca esti singur sau iti permite situatia. Pana la urma, chiar si putina dezordine poate insemna mai multa intimitate.
 

7 Fa-ti prieteni
 

Indiferent unde te afli, cand esti departe de casa este important sa mentii un dialog permanent cu persoanele din jurul tau. O prietenie te poate salva, la nevoie. Vorbeste cu vecinii tai, iar daca esti la hotel, imprieteneste-te cu personalul. Legatura cu oamenii este extrem de folositoare in sentimentul de “acasa”.

Daca spatiul iti permite, invita cateva persoane in vizita. Pregateste-te cat de bine poti si petrece o seara frumoasa in compania unor oameni cu care iti face placere sa stai.
 

  •   2010-12-21
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Andra Rotaru

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion: Diabetul si terapia cu insulina la feline

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion, medic veterinar

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui: Cele 8 simboluri de bun augur. Tie care iti poarta noroc?

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui

Pune o intrebare