Amenajarea casei

#organizare #accesorii #baie #bucatarie

Intrebuintari practice pentru lucruri banale

Stii acele lucruri marunte de care te lovesti la tot pasul? Gandeste practic si foloseste-le pentru a-ti organiza cat mai bine locuinta. O cutie goala de chibrituri, o vaza de sticla sau un simplu cuier de haine pot reprezenta solutiile de care ai nevoie pentru a transforma haosul in ordine exemplara. Iata cateva idei.



1 Atentie la accesoriile feminine


Cuierul clasic de haine poate fi folosit cu succes pentru sortarea si prinderea colierelor si bratarilor. Alege un suport din lemn sau metal special pentru perete, cu cel putin 4 zone de prindere si bucura-te de posibilitatea de a avea mereu la indemana bijutreriile preferate. De asemenea, cuierul poate avea un rol decorativ unic, in special intr-o amenajare nonconformista. Grupeaza bijuteriile in functie de material, culoare sau dimensiuni.

Oja sau lacul de unghii reprezinta o solutie de durata pentru colorarea anumitor obiecte. Spre deosebire de acuarele, creioane colorate sau etichete, oja are o culoare mult mai puternica si o rezistenta crescuta la apa sau uzura. O poti folosi pentru a colora partea superioara a cheilor. Astfel iti va fi mai usor sa deosebesti cheile care arata asemanator, in special atunci cand te grabesti.


2 Reorganizeaza-ti poseta


Suportul pentru carti de vizita sau tabachera constituie un spatiu ideal pentru a transporta obiecte mici care, de cele mai multe ori, se imprastie in poseta sau in geanta de voiaj . Depoziteaza aici pliculetele de zahar sau indulcitor special pentru a te asigura ca le ai mereu la indemana. De asemenea, poti folosi o tabachera si pentru pastilele pe care urmeaza sa le iei in ziua respectiva.

O cutie goala de chibrituri poate gazdui o trusa de cusut in miniatura. Cateva ace de siguranta, nasturi, ata si un ac de cusut sunt suficiente pentru o excursie de cateva zile. De asemenea, o poti pastra si la birou pentru un eventual accident.


3 Grupeaza obiectele mici


Sacul pentru haine murdare este ideal pentru sortarea si depozitarea obiectelor si accesoriilor de mici dimensiuni in masina de spalat vase . Aduna aici capace, pahare mici de plastic, aceesoriile electrocasnicelor (nu si pe cele din metal), tacamuri etc si ai siguranta ca nu se vor imprastia in masina de spalat vase. Foloseste un sac mic, pentru lucruri delicate.

O vaza transparenta din sticla, in forma cilindrica, este ideala pentru depozitarea hartiei igienice in baie. Astfel ai siguranta ca hartia igienica nu poate cadea pe podea, nu se umezeste si nu intra in contact cu microbi sau bacterii. In plus, eviti momentele delicate in care baia ta ramane neaprovizionata iar musafirii suna la usa. In cazul in care spatiul nu iti permite, poti depozita hartia igienica intr-un cos din nuiele suspendat in baie. Pozitionandu-l deasupra masinii de spalat sau in apropierea toaletei vei da baii un aspect extrem de placut.


4 Gateste ca la carte


Agrafele magnetice pot avea un rol mult mai important in bucatarie decat la birou. Ataseaza agrafa de un suport metalic, de usa frigiderului sau de cea a cuptorului si prinde in ea reteta pe care o gatesti in acel moment. De asemenea, acelasi sistem poate fi folosit pentru a lasa un bilet sau pentru a expune lista de cumparaturi.

O carcasa deschisa de CD poate servi, de asemenea, ca suport pentru retete sau pentru liste de cumparaturi. Deschide carcasa si pozitioneaz-o astfel incat partea superioara sa ramana in aer. Introdu hartia in locul copertei CD-ului si astfel ai obtinut un veritabil suport. De asemenea, carcasele din plastic pot fi folosite ca rame foto atat pentru birou cat si pentru perete. Cu putina indemanare poti realiza un suport cubic de birou din 3 carcase de cd-uri.


5 Impacheteaza cu gust


Folia de impachetat cu bule de aer poate fi folosita si pentru a depozita obiecte fine sau scumpe. De exemplu, atunci cand pleci in vacanta nu este nevoie sa iei cu tine o cutie solida pentru bijuteriile fragile. Impacheteaza-le in folie cu bule de aer si prinde folia cu putin scotch. Astfel esti sigura ca nu pot fi rupte sau indoite si, cu siguranta, zgomotul nu te va lasa sa le ratacesti prin bagaj.

Popcorn-ul uscat este un foarte bun izolator impotriva socurilor. Atunci cand vrei sa transporti sau sa expediezi un colet cu un obiect fragil, umple cutia cu popcorn simplu, realizat la aparatul de popcorn fara ulei sau arome.


6 La ce te asteptai mai putin?


Rola de carton ramasa dupa consumul hartiei poate avea nenumarate intrebuintari utile. Foloseste-o pentru a depozita pungi goale de plastic, elastice sau cabluri lungi care de obicei se incurca. Rolele mai lungi (de peste 50 cm), cum sunt cele folosite pentru depozitarea posterelor sau fotografiilor pot fi folosite pentru a netezi si pentru a pastra nesifonate anumite articole textile: esarfe, fete de masa etc.

Etajerele din plastic pot fi intrebuintate in orice camera a locuintei si, mai ales, in scopuri dintre cele mai diverse. Desi aparent nu poti introduce foarte multe obiecte pe fiecare raft in parte, etajerele din plastic sunt adesea utilizate ca suport pentru incaltaminte, suport pentru fructe si legume, organizator de cosmetice, dispozitive electrocasnice sau electronice de mici dimensiuni, jucarii etc.


7 Papetarie in bucatarie


Suportul de servetele (din sticla sau plastic transparent) poate gazdui facturile de zi cu zi. Astfel ai mereu la indemana facturile si plicurile importante si le poti identifica mult mai usor in functie de dimensiune, culoare sau antet.

Organizatorul de dosare va fi mai mult decat util in bucatarie, fiind printre putinele obiecte care poate pune in ordine capacele si tocatoarele din bucatarie.

Sursa foto: www.makingitlovely.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Expertul Acasa.ro, arhitect Silvia Teodorescu: Casa inteligenta, intre confort si moft

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa oferi un cadou inspirat?

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa creezi un decor deosebit folosind un paravan decorativ?

Experti Casa

Pentru specialisti

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui: Ce influenta are echinoctiul de toamna asupra noastra

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui

Pune o intrebare