Amenajarea casei

#dormitor #amenajare casa #amenajare dormitor #dormitor odihnitor

Idei geniale pentru amenajarea unui dormitor odihnitor

Pe langa alimentatie si rutina zilnica, o modalitate de a-ti asigura un somn odihnitor este sa amenajezi dormitorul in asa fel incat sa obtii un spatiu relaxant si confortabil, perfect pentru somn.

Iata cateva idei geniale pentru amenajarea unui dormitor odihnitor:


1 Foloseste albul in combinatii naturale


Un dormitor odihnitor poate fi amenajat in stil "shabby chic", cu ajutorul albului si al lemnului natural. Aceasta combinatie extrem de simpla este odihnitoare pentru ochi, realizand o atmosfera placuta, curata. Poti avea, de exemplu, un pat in culoarea lemnului natural, cu o tablie si o margine cat mai simple cu putinta. Amenajeaza incaperea cu tesaturi albe, cu accente de bej.

Daca vrei sa obtii un efect dramatic, alege un pat cu baldachin, cu material alb, vaporos.


2 Amenajeaza un dormitor in verde si alb


Conform specialistilor in decoratiuni interioare, una dintre cele mai potrivite culori pentru dormitor este verdele. Peretii vopsiti in verde pal au un efect calmant si creeaza o atmosfera intima si placuta. Pentru a contrabalansa culoarea, foloseste materiale albe sau crem, cu diverse imprimeuri, in functie de gustul propriu.


3 Fa mai mult spatiu in dormitor


Uneori, nu perdelele, covorul sau cuvertura te impiedica sa ai un somn odihnitor, ci lucrurile aglomerate in aceasta incapere. Regandeste spatiul dormitorului in asa fel incat sa pastrezi numai lucrurile esentiale. Scapa, in primul rand, de accesoriile si maruntisurile pe care nu le folosesti si care nu au nicio semnificatie pentru tine. Un dormitor aerisit, spatios, asigura un somn odihnitor.


4 Asigura intimitatea dormitorului


Se poate ca luminile de afara sau apropierea de alte blocuri sa te impiedice sa dormi bine. Alege o modalitate de a bloca lumina la ferestre, in functie de preferinte: draperii, jaluzele etc. Alege o culoare neutra sau opteaza pentru verde sau albastru. Aceste culori vii sunt potrivite pentru spatiul dormitorului.


5 Elimina aparatele electronice


Conform regulilor feng shui si dupa parerea specialistilor in amenajari interioare, prezenta aparatelor electronice in dormitor stimuleaza atentia si produce agitatie. Chiar daca exista persoane care adorm in fata televizorului, pentru un somn sanatos si odihnitor, in dormitor nu ar trebui sa existe un astfel de aparat care produce energie negativa.


6 Investeste in tesaturi de calitate


Daca iti amintesti cu placere de o pilota pufoasa de la un hotel din vacanta sau iti plac la nebunie anumite tesaturi, gandeste-te la posibilitatea de a-si innoi patul. Cumpara asternuturi de foarte buna calitate, din materiale naturale. Daca folosesti perna si patura potrivite, acest lucru se va vedea si se va simti totodata.

O alta modalitate de a amenaja un dormitor odihnitor este sa acorzi atentie detaliilor. De exemplu, gandeste-te cum te simti cand calci in dormitor. Poti opta pentru covoare moi sau pentru un pres pufos, asezat langa pat. Astfel de materiale confortabile relaxeaza corpul si il pregatesc pentru somn.

Sursa foto: openspacesfengshui.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului