Amenajarea casei

#mobilier camera bebelusului #piese de mobilier #mobilier #camera bebelusului

5 piese de mobilier esentiale pentru camera bebelusului

Sarcina este perioada cea mai frumoasa din viata unei femei. Venirea pe lume a unui bebelus inseamna multe schimbari intr-un timp relativ scurt, dar si multa dragoste de aratat. Inca de la aflarea vestii, aproape ca iti este imposibil sa nu te gandesti la bebelusul tau, la felul in care acesta va arata, la prima sa privire, la primul zambet, la manutele sale gingase, dar si la ce ai de facut pentru ca lui, puiului tau, sa nu ii lipseasca nimic din ceea ce ar avea nevoie.

 

Camera bebelusului se numara mai mult ca sigur printre prioritatile tale in timpul celor noua luni de sarcina. La inceput, pornesti de la schite si aproape ca te gandesti ca toata locuinta sa ii fie dedicata bebelusului tau, iar mai apoi incepi sa transformi planurile de pe hartie intr-o amenajare cu gust.

Piese de mobilier potrivite pentru camera bebelusului

Este de neinchipuit o camera pentru bebelus cu un simplu patut, asezat intr-un colt. Cand vine vorba despre amenajarea camerei bebelusului tau, atunci imaginatia prinde contur. Orice piesa de mobilier ai alege, pornind de la patuturi din lemn pentru bebe si pana la dulapioare incapatoare pentru hainutele sale, totul va fi atat de bine integrat incat la final aproape ca vei fi surprinsa de ceea ce va iesi.

Si pentru a te ajuta cat mai mult sa planifici totul cum trebuie, iata mai jos 5 piese de mobilier esentiale pentru camera bebelusului tau, necesare inca din perioada de amenajare:

1. Patutul din lemn

Acesta este cel mai important element pentru amenajarea camerei bebelusului. Daca vei avea o fetita mai mult ca sigur te vei gandi la un patut cochet sau in culori deschise la care sa asortezi anumite accesorii cat mai frumoase. In functie de tipul de patut pe care urmeaza sa il cumperi vei decora si restul incaperii. Pentru patut ai mai multe optiuni. Ai putea alege un patut din lemn sau unul din fier. Tine cont de materialul acestuia si alege si celelalte piese de mobilier tot din acelasi material. Acest lucru te va ajuta la un aspect unitar de ansamblu in camera copilului. La fel de importante sunt si salteaua pentru patut, lenjeriile si pernele moi.

2. Masuta de infasat sau de schimbat bebelusul

Imediat dupa nastere, nu vei putea sta foarte mult aplecata, asa ca alege o masuta de infasat unde sa realizezi aceste operatiuni cat mai usor. Iti va fi de mare ajutor atunci cand schimbi scutecele bebelusului sau cand il imbraci cu alte hainute. Poti gasi masute de infasat dotate cu sertare de depozitare, asezand aici produsele care iti sunt de mare ajutor.

3. Dulapior pentru haine

Chiar daca abia vine pe lume, acesta va avea nevoie de multe hainute si accesorii specifice varstei. De aceea, ar fi bine sa te gandesti la un dulapior pentru haine cat mai incapator, cu numeroase spatii de depozitare, rafturi si sertare in care sa asezi tot necesarul.

4. Scaun pentru alaptat bebelusul

Acesta este un produs folositor pentru mama, fiindu-i de folos in perioada de alaptare. Gasirea unei pozitii comode de alaptat reprezinta secretul hranirii de calitate a bebelusului tau. Un scaun de alaptat te va ajuta sa te simti cat mai comod pe toata perioada de alaptare, sa gasesti cea mai buna pozitie de alaptat bebelusul si sa te bucuri de puiul tau.

5. Etajera pentru produsele de ingrijire

Este de preferat ca produsele de ingrijire precum: biberoanele, tetinele, suzetele, scutecele, dar si lotiunile pentru corp, termometrul sau forfecutele de unghii sa fie asezate in camera bebelusului. Cu cat vei avea mai aproape toate aceste produse, cu atat vei fi mai rapida pentru a-l ajuta pe cel mic.

Functionalitatea mobilierului in camera bebelusului

Mobilierul din camera bebelusului este cat se poate de util si de aceea ar fi bine sa fie ales cu multa grija si rabdare. Spre exemplu, patutul lui bebe ar trebui sa aiba margini detasabile, iar dupa cativa ani sa fie transformat intr-un pat mai mare. Nu vei mai schimba mobilierul, iar placerea copilului va fi cu mult mai mare sa stie ca inca dorme in patul de cand era bebelus. Ceea ce trebuie sa faci este sa schimbi doar salteaua.

Dulapiorul din camera bebelusului trebuie sa fie compartimentat cat mai eficient, deoarece pe masura ce creste, copilul va avea de cat mai mult spatiu util. Masuta de infasat nu ramane doar o masuta de infasat, ci se transforma pe zi ce trece intr-un produs util pentru ingrijirea bebelusului, pentru schimbarea de scutecelul murdar, pentru igiena celui mic sau pentru inlocuirea hainutelor cu altele curate.

Piesele de mobilier pe care le vei alege pentru camera bebelusului tau, precum sunt cele de mai sus, iti vor fi de un mare ajutor in aceasta prima perioada a vietii copilului tau. De aceea, alege produse de cea mai buna calitate, tinand cont de functionalitatea si utilitatea produselor.

Sursa foto: pexels.com

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Expertul Acasa.ro, dr Valentina Vanatoru, medic veterinar: De ce sa ne sterilizam animalul de companie?

Experti Animalute

Expertul Acasa.ro, dr  Valentina Vanatoru, medic veterinar

Experti Animalute

Expertul Acasa.ro, sociolog Elena Carstea: Cum sa-mi protejez animalul in perioada Sarbatorilor

Experti Animalute

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion: Diabetul si terapia cu insulina la feline

Experti Animalute

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.