Amenajarea casei

#casa #decorarea casei #pardoseala #parchet #tipuri de parchet #lemn masiv

Tipuri de parchet

Stiai ca parchetul din lemn masiv este un foarte bun izolator termic si fonic? Parchetul dublu si triplu stratificat, pe de alta parte, nu isi schimba forma in timp, fiind rezistent la umiditate si variatii de temperatura. Parchetul laminat are un aspect impresionant, este usor de montat si inlocuit si reprezinta alternativa cea mai ieftina. Iata care sunt principalele tipuri de parchet si caracteristicile lor:


1 Parchet din lemn masiv


Lemnul este un material elastic, rezistent la uzura si variatii climatice, ceea ce il recomanda drept un material ideal pentru pardoseli . Parchetul din lemn masiv creeaza o atmosfera calda, intima si se integreaza in orice stil de amenajare, clasic sau modern.

Parchetul din lemn masiv este rezistent in timp, nu retine praful si mucegaiul, astfel ca este foarte usor de curatat. Aspectul sau poate fi imbunatatit la nevoie prin raschetare si aplicarea unui strat de finisaj.

Un alt avantaj al acestui tip de parchet este ca are o capacitate de izolare termica foarte buna. O grosime a lemnului de numai 3 cm are aceeasi valoare izolatoare ca a unei suprafete de beton de 40 cm grosime.

Mai mult, datorita conductivitatii termice scazute, acest tip de parchet ajuta la o mentinere constanta a temperaturii ambientale, astfel ca pardoselile din lemn sunt calde iarna si racoritoare vara.

Un dezavantaj al acestui tip de parchet este acela ca, in timp, isi poate modifica forma si pot sa apara goluri inestetice intre lamele, stabilitatea lui dimensionala depinzand de umiditatea lemnului.


2 Parchetul laminat


Parchetul laminat a devenit un produs foarte popular datorita faptului ca are un aspect placut, se intretine foarte usor si este mult mai accesibil decat parchetul masiv.

Acest tip de parchet este ieftin intrucat este realizat din conglomerate lemnoase (rumegus) si se gaseste pe piata in forma prefinisata, astfel ca este foarte usor de montat. De asemenea, la nevoie, poate fi inlocuit cu usurinta sau demontat si apoi montat din nou.

Parchetul laminat are la baza un strat de fibra de lemn HDF (panouri de fibra de mare densitate), un strat care ii determina decorul si un strat de melamina ce ii confera rezistenta la trafic.

Exista o paleta larga de modele, variind de la clasicul parchet laminat cu decor stejar, cires, sau fag, pana la pretentiosul parchet laminat cu decor mahon, bambus sau wenge. In plus, pe langa calitatile sale estetice, parchetul laminat are o rezistenta foarte mare la impact, zgariere sau la actiunea agentilor chimici, poate fi ignifug, antiseptic si se curata foarte usor.

Un alt avantaj al acestui parchet este acela ca permite instalarea unui sistem de incalzire prin pardoseala.

Un dezavantaj este acela ca parchetul laminat asigura o calitate mai scazuta a izolarii termice si fonice decat parchetul din lemn masiv. Totodata, in timp, zonele de trafic intens isi pot schimba aspectul, devenind mate si nu pot fi raschetate sau refinisate.


3 Parchetul stratificat


Acest tip de parchet a aparut ca o alternativa viabila si mai accesibila la parchetul masiv. Au fost imbinate tehnologii avansate cu materiale naturale (lemn) pentru a scapa de problema rosturilor inestetice aparute in Timp intre lamelele de parchet din lemn masiv. Mai exact, acest tip de parchet este realizat din doua straturi de lemn cu fibre incrucisate si prelucrate lateral pentru o imbinare de precizie.

Stratul superior, raspunzator si de aspectul parchetului, este format din placaj ce confera o stabilitate crescuta la contractare sau dilatare, fenomene ce pot aparea din cauza variatiilor de temperatura si umiditate.

Are un aspect elegant, asemanator celui din lemn masiv, putand fi slefuit si lacuit daca se uzeaza, dupa mai multi ani de folosire. Este realizat din lemn foarte bine uscat iar straturile sunt dispuse in asa fel incat asigura o stabilitate sporita, in timp, fiind exclusa aproape in totalitatea aparitia deformarilor. Este mai rezistent la umiditate decat parchetul din lemn masiv si la fel de rezistent la zgarieturi ca acesta.

Se monteaza rapid si poate fi folosit si in camerele care au instalate sisteme de incalzire prin pardoseala.


4 Parchetul triplustratificat


Parchetul triplustratificat este format din panouri finisate si lacuite, prin incleierea cu adezivi speciali si presarea la cald. In compozitia sa exista trei straturi de lemn: superior - fag, stejar, paltin, cires, frasin, pin; mijlociu si inferior - alcatuite din aceeasi categorie de lemn nefinisat sau lamele rasinoase, eventual din brad.

In functie de gusturile personale, poti opta pentru un parchet triplustratificat din lemn de esenta tare (esente exotice, stejar, fag, salcam) sau esenta moale (plop, artar, mesteacan).

Parchetul triplustratificat este foarte rezistent la zgarieturi si raze ultraviolete. Pentru a-i asigura rezistenta la uzura dar si aspectul aparte, parchetul triplustratificat este supus mai multor tipuri de tratamente. Umiditatea parchetului triplustratificat este de 6% pentru stratul superior si de 8% pentru straturile mijlociu si inferior.

Este usor de montat, imbinarea panourilor facandu-se cu nut si feder pe toate laturile, se intretine usor si poate fi lacuit, la nevoie.

Atentie mare la montajul parchetului triplustratificat, pentru ca placile se pot curba. Totodata, la montaj, se pot infiltra pe sub placi, la imbinari, paraziti si vapori de apa, ceea ce va duce la compromiterea intreagii pardoseli.


5 Parchet industrial
 

Parchetul industrial este un parchet masiv , special adaptat pentru incaperi supuse la trafic intens. Acest tip de parchet este format din mai multe lamele de mici dimensiuni, asamblate intre ele si compactate in blocuri de forma paralelipipedica. Prin modul de dispunere al acestor blocuri si chiar prin inserarea unei lamele de lemn de culoare diferita, se pot crea jocuri estetice placute, care dau un aspect original si nonconformist pardoselii.

Parchetul industrial compune o pardoseala extrem de robusta si foarte rezistenta in timp. De aceea, este folosit mai ales in spatii comerciale, hoteluri, restaurante, ateliere dar poate fi aplicat si in apartamente sau case.

Citeste mai multe informatii despre parchet:

  •   2010-08-09
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Raluca Pascan

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, sociolog Elena Carstea: Cum ne protejam animalul de canicula

Expertul Acasa.ro, Elena Carstea, sociolog

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, sociolog Elena Carstea: Cum ne protejam animalul de canicula

Expertul Acasa.ro, Elena Carstea, sociolog

Pune o intrebare