Cum sa...

#mutare mobila #transport mobila #mutare

Faceti dintr-o casa "acasa", cu ajutorul serviciilor profesioniste de transport mobila!

Achizitionarea unui apartament nou este una dintre cele mai mari bucurii pentru un cuplu de tineri, pe langa sau, mai bine spus, inaintea aparitiei unui nou membru al familiei.

Gasirea propriului "cuibusor de nebunii" asigura nu doar intimitate, ci si implinire, libertate si liniste, iar partea financiara nu mai reprezinta un impediment serios, intrucat exista oricand optiunea unui credit sau a programului "Prima casa". Cu toate acestea, adevarata provocare consta in transportul pieselor de mobilier deja detinute in noua locuinta, fara stres si in timpul cel mai scurt.

Din fericire, exista cateva firme serioase de transport mobila in Bucuresti, care vor avea grija de toate aspectele aparent problematice ale unei astfel de mutari. Este si cazul companiei Volsped, care, din anul 2007 si pana in prezent, a realizat nu mai putin de 9.500 de mutari locale, nationale sau internationale.

Transportul de mobila este unul specializat, intrucat presupune deplasarea unor obiecte fragile si valoroase atat din punct de vedere financiar, cat mai ales sentimental, din moment ce tineti cu orice pret sa le aduceti in noul apartament. Iata, in continuare, cateva motive pentru care merita sa apelati la aceasta firma cu o experienta indelungata.

Volsped.ro - solutii de transport marfa specializata, inclusiv mobila

In primul rand, aceasta companie are o grija deosebita fata de bunurile dumneavoastra, ceea ce dovedeste atat profesionalism, cat si responsabilitate si bun simt. Astfel, pe parcursul unui transport de mobila, Volsped foloseste urmatoarele materiale de protectie: materiale textile standard, cutii de carton CO3 sau CO5, folie stretch, folie cu bule, hartie pentru vesela, banda adeziva, cutii cu umerase pentru haine, burete 1-5 centimetri, carton ondulat, sfere din polistiren etc.

In al doilea rand, aceasta firma asigura raspunsuri prompte si solutii optime la orice intrebare, nelamurire sau cerinta din partea clientilor sai; transparenta si flexibilitate in ceea ce priveste transporturile de mobila, inclusiv urmarirea prin GPS; organizarea fiecarui detaliu logistic si stabilirea unor preturi corecte pe baza acestora; protectia bunurilor pe toata durata deplasarii, asa cum am aratat anterior. Mai mult decat atat, personalul Volsped este amabil si serios si va acorda tot sprijinul, la orice ora.

Revenind la aspectul financiar, trebuie sa stiti ca aceasta companie de transport mobila nu are preturi fixe, intrucat fiecare mutare este diferita, iar costurile depind de mai multi factori: distanta (in Bucuresti, in tara sau international), volumul, numarul de etaje, existenta lifturilor etc. "In baza informatiilor pe care clientii nostri ni le transmit, calculam pretul cu ajutorul unui program informatic si le trimitem acestora o oferta scrisa, in maximum 30 de minute. Calculul se face in baza a mii de variabile sau detalii, inclusiv marimea echipei necesare sau ordinea asezarii in masina. Astfel, nimic nu ramane la voia intamplarii si aveti garantia ca oferta pe care o veti primi este una corecta, din toate punctele de vedere", se arata pe site-ul companiei.

In final, trebuie precizat ca, desi in general surprizele sunt ceva placut, la Volsped nu exista surprize, intrucat veti putea urmari in orice moment statusul transportului de mobila si veti fi in permanenta conectati cu serviciul de relatii clienti si echipa de mutari. Astfel, singurele surprize vor fi cele pe care le pregatiti in cuplu, mai ales ca va puteti bucura impreuna, in tihna, de noul camin.

Advertorial

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cum-sa

Expertul Acasa.ro, arhitect Silvia Teodorescu: Casa inteligenta, intre confort si moft

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa oferi un cadou inspirat?

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa creezi un decor deosebit folosind un paravan decorativ?

Experti Casa

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului