Cum sa...

#vacanta #pasageri #croaziera

In ce perioada sa mergi intr-o croaziera, in functie de zona

Perioada aleasa pentru a face o croaziera undeva pe glob este determinata de factori diferiti, de la preferintele pasagerilor la costurile in sine. In general, traseele tin de anotimp, varful de sezon putand sa coincida, de foarte multe ori, cu perioada verii.

Iata in continuare trei tipuri de croaziere si perioadele cele mai favorabile:
 

Croaziere in Sudul Mediteranei
 

Pentru destinatii precum Insulele Canare, Tunisia, Egipt sau Malta, varful de sezon este din mai pana in septembrie. Este, asadar, vara, principala perioada a anului cand se pleaca in concediu si totodata, partial, perioada in care scolile sunt inchise.

Exista totusi un dezavantaj destul de important si anume temperaturile extrem de ridicate din aceste regiuni exotice. Pe vas beneficiezi de toate conditiile, insa la tarm excursiile optionale care se fac sunt dificil de indurat pe jos, in timpul zilei.

Perioada de extrasezon este iarna, insa si in aceste luni pot exista croaziere pentru aceasta destinatie. Temperaturile sunt mult mai mici in comparatie cu cele din timpul verii, insa vremea este totusi placuta.
 

Croaziere in Mediterana de Vest si de Est
 

Cei care aleg croaziere in Mediterana de Est si de Vest ajung in regiuni precum Grecia, Israel, Italia, Croatia, Turcia, Bulgaria, Portugalia, Spania etc. Pentru astfel de croaziere, varful de sezon este in mai – august. De asemenea, in unele cazuri, tot in varf se sezon se considera a fi lunile de primavara si de toamna, pentru liniile de croaziera care ofera tururi in aceste tari numai in aceste perioade ale anului.

Pentru restul, extrasezonul este considerat a fi din martie pana in aprilie si din septembrie pana in noiembrie. In Mediterana de Est si de Vest, atractiile principale sunt cele de naturala culturala: arta, arhitectura, gastronomie etc.

O croaziera cu un vas apartinand companiei Costa Cruise Lines costa incepand de la 799 USD in aprilie si poate ajunge si la 3059 USD la jumatatea lunii august. Portul de plecare este in Venetia, iar traseul include opriri in Bari, Katakolon, Santorini, Rhodos, Dubrovnik .
 

Croaziere in Europa de Nord
 

Croazierele din Europa de Nord cuprind Tarile Baltice, Scandinavia, insulele din Atlanticul de Nord, fiordurile norvegiene etc.

Varful de sezon in aceste zone reci se situeaza in lunile de vara, din iunie pana in august. Principalul dezavantaj al acestor trasee il reprezinta preturile foarte mari din tarile nordice. Cei care vor sa gaseasca preturi ceva mai bune pentru aceste destinatii trebuie sa aleaga o alta perioada, in primavara sau in toamna (mai, septembrie).

O croaziera de 10 zile in zone precum Copenhaga, Tallin, Helsinki sau Stockholm costa de la 1215 euro cu vasul Norwegian Sun.
 

Cum calculezi pretul real al unei croaziere
 

Majoritatea rezervarilor pentru croaziere se fac in perioada ianuarie-martie, deoarece atunci sunt preturile cele mai mici. Cu cat rezervi si platesti din timp, cu atat sansele cresc sa platesti un pret mai bun pentru tine. In general, pentru a beneficia de un tarif minim, trebuie sa rezervi si sa platesti cu cel putin 6 luni inainte de data imbarcarii.

Pretul variaza si in functie de tipul de cabina. Cabinele cele mai modeste au preturi de aproximativ 400-500 euro pentru o croaziera, in timp ce cabinele cu balcon propriu incep cam de la 800 euro si pot ajunge la cateva mii de euro.

Este important ca in pret sa intre si bautura de la bord, nu doar mancarea. Ofertele mentioneaza ca preturile afisate nu includ alte taxe care pot aparea. Este bine sa lamuresti acest aspect cu operatorul turistic.

Adauga la cheltuieli transportul din Romania pana in orasul de imbarcare si, daca este necesar, doua nopti de cazare, una la plecare si una la intoarcere. Adauga apoi cheltuielile de la bordul vasului, adica acele servicii si facilitati care nu sunt incluse in pretul croazierei. Adauga bacsisurile, care, desi pot sa nu fie obligatorii, se lasa oricum intr-o croaziera. Se presupune ca pasagerii de la bordul unui astfel de vas nu sunt tocmai genul de turisti care sa se caute in buzunar de ceva marunt ca sa scape cat mai ieftin in ceea ce priveste camerista, barmanul etc.

Adauga apoi excursiile optionale, care sunt intotdeauna mai scumpe decat excursiile optionale organizate de operatorii de turism in vacantele de pe uscat. Daca nu alegi nicio excursie optionala, vei cobori, probabil, in porturile de pe traseu, pentru a vizita orasele respective si vei avea nevoie de bani de cheltuiala.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cum-sa

Expertul Acasa.ro, arhitect Silvia Teodorescu: Casa inteligenta, intre confort si moft

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa oferi un cadou inspirat?

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa creezi un decor deosebit folosind un paravan decorativ?

Experti Casa

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui: Ce influenta are echinoctiul de toamna asupra noastra

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui

Pune o intrebare