Cum sa...

#verdeturi #legume #ceapa

Cum sa alegi ceapa

Ceapa este unul dintre cele mai banale ingrediente in bucatarie. Cu toate acestea, atunci cand cumperi ceapa trebuie sa stii sa alegi intre diversele tipuri disponibile: ceapa alba, ceapa rosie, ceapa galbena si cea verde . La ce tipuri de mancare se potriveste fiecare si cum sa alegi o ceapa proaspata?

1 Ceapa galbena
 

Ceapa galbena este o alegere potrivita oricand, aceasta putand fi folosita pe tot parcursul anului. Cepaa galbena este considerata cea mai versatila dintre toate sortimentele, putand fi utilizata ca inlocuitor pentru celelalte tipuri.

Aroma ei este obisnuita, nici prea puternica, nici prea slaba. O poti folosi in supe, la fripturi si, de asemenea, daca iti plac rondelele de ceapa, sortimentul galben este potrivit pentru o astfel de reteta.
 

2 Ceapa rosie
 

Ceapa rosie este recomandata sa fie folosita in retetele care cer legume proaspete, asa cum este cazul salatelor. Ceapa rosie are o aroma delicata, este crocanta si foarte gustoasa. Foloseste-o in salate si in aperitive, inclusiv in aperitivele romanesti, la platourile cu diverse sortimente de mezeluri si de branza. De asemenea, ceapa rosie este recomandata pentru retetele cu legume gratinate . In general, ceapa rosie se mananca cruda sau, in cazul in care este gatita la foc, trebuie tinuta foarte putin timp deoarece nu are o buna rezistenta. Gratarul este o alegere potrivita.
 

3 Ceapa alba
 

Cand ai nevoie intr-o reteta de ceapa caramelizata sau cand trebuie sa sotezi ceapa pentru a face o mancare, ceapa alba reprezinta o alegere buna. Este dulce , cu o aroma delicata, foarte gustoasa atunci cand este prajita in ulei. In general, ceapa alba este recomandata la diverse tipuri de sosuri, inclusiv sosul salsa.
 

4 Ceapa verde
 

Ceapa verde este potrivita pentru salate, aperitive, gustari si preparate care necesita legume proaspete, de primavara. Afla mai multe din articolul Cum sa alegi si sa depozitezi ceapa verde.
 

5 Salota
 

Salota mai este cunoscuta si sub numele de ceapa mica, hasma sau esalota. Bulbii sunt alungiti, asemanatori cu o lacrima. Gustul salotei aduce a ceapa si totodata a usturoi. Este folosita in principal in bucataria franceza si serveste la aromatizarea diverselor preparate, fie crude (salate) fie gatite, in compozitia unor sosuri si in garnituri alaturi de carne.
 

6 Arpagicul
 

Arpagicul este “fratele mai mic” al cepei. Planta era folosita inca de pe vremea Greciei Antice si este un renumit remediu natural impotriva colesterolului si coagularii sangelui. In bucatarie, frunzele de arpagic se folosesc ca o planta aromatica pentru mancarurile cu peste, carne sau cartofi. Poate fi intalnit in sosurile pentru peste, in supe, sandwichuri, chiar si in anumite branzeturi sau in clatite.
 

Cum cumperi ceapa
 

Cand trebuie sa cumperi ceapa, este bine sa verifici cateva aspecte. Ceapa trebuie sa aiba o forma aspectuoasa, sa fie invelita bine in coaja, fara orificii. Ceapa proaspata trebuie sa fie ferma la atingere si relativ grea pentru marimea ei. In cazul unei cepe uscate, coaja acesteia este fina, crocanta si neteda, fara umezeala.

Nu este recomandat sa cumperi o ceapa care a incoltit. De asemenea, o ceapa care nu mai este proaspata poate prezenta pete pe suprafata, este usor umeda si mai inchisa la culoare, putand avea urme de mucegai.
In ceea ce priveste ceapa verde, frunzele trebuie sa fie proaspete, usor crocante si delicate, fara semne de ingalbenire.

Pentru ceapa proaspata, alege arpagic, salote sau ceapa verde. Pentru ceapa uscata, alege ceapa alba, galbena sau rosie.

  •   2011-04-11
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Andra Rotaru

Vezi toate articolele

Articole din cum-sa

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui: Culorile care atrag noroc in casa ta

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion: Pancreatita acuta la caine

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion, medic veterinar

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii