Cum sa...

#pui pisica #pisica #litiera

Cum inveti un pui de pisica sa foloseasca litiera

Din fericire, pisicile sunt animalute foarte curate si elegante astfel ca vor invata repede sa-si faca nevoile la litiera . De regula, puii de pisica invata de la mamele lor sa foloseasca litiera insa daca acest lucru nu este valabil si in cazul animalutului tau, nu dispera. Cu putina rabdare si cunoscund cateva “trucuri” vei putea sa educi puiul de pisica sa foloseasca litiera in cateva zile:

1 Nu aseza litiera langa mancare


Este bine sa creezi o separare clara in mintea pisoiului in ceea ce priveste somnul, mancatul, jucatul, defecatul etc.

De aceea, este recomandat ca locurile destinate fiecarei nevoi sa fie complet separate. Evita de asemenea sa muti litiera in mai multe locuri din casa.


2 Foloseste un spray special


In farmaciile veterinare si pet-shop -uri vei gasi sprayuri speciale care atrag pisicile sa-si faca nevoile. Poti sa folosesti acest spray deasupra litierei timp de cateva zile pana cand puiutul de pisica se va obisnui sa-si faca nevoile in acelasi loc.

De asemenea, gasesti in pet shop-uri si spray-uri care alunga pisicile. In cazul in care pisoiul isi face nevoile intr-un colt al camerei sau sub pat poti pulveriza un astfel de spray in zona respectiva. Vei observa ca imediat ce va simti mirosul, pisica va ocoli zona.


3 Evita nisipul tratat


Este bine ca in primele luni de viata sa eviti sa folosesti nisip care formeaza cocoloase atunci cand pisica isi face nevoile. Si asta pentru ca acest nisip este tratat chimic cu diverse substante la care puiul de pisica poate fi sensibil.


4 Reactioneaza la semnalele pisicii


Cand puiutul incepe sa zgarie in jurul sau sau isi apleaca corpul pentru a-si face nevoile reactioneaza rapid, ridica-l si pune-l in litiera. Acest lucru il va ajuta sa asocieze ideea de a-si face nevoile cu litiera.


5 Aseaza-l in litiera


Exact ca in cazul bebelusilor, dupa ce puiul de pisica isi ia masa este bine sa-l ridici si sa-l asezi in litiera. Este o sansa mare ca, odata asezat in litiera si intrand in contact cu nisipul din ea, puiul de pisica sa-si faca nevoile.

De asemenea, daca observi ca pisoiul si-a facut nevoile prin casa este bine sa arunci putin nisip in zona respectiva dupa care sa-l ridici si sa-l pui in litiera.

Aseaza si puiul de pisica in litiera si lasa-l sa miroase. Probabil ca la inceput va fi confuz dar asa va invata sa foloseasca litiera.

  •   2011-03-03
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Raluca Pascan

Vezi toate articolele

Articole din cum-sa

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, sociolog Elena Carstea: Cum ne protejam animalul de canicula

Expertul Acasa.ro, Elena Carstea, sociolog

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului