Periaza zilnic pisica
Cu cat pisica are parul mai lung cu atat cantitatea de par lasata in urma este mai mare. Pentru a controla cantitatea de par ce ajunge pe mobilier, pe podea sau pe haine, pisica trebuie pieptanata cel putin o data pe zi. In plus, acest obicei este benefic si pentru felina care, in caz contrar, ar inghiti o mare cantitate de par.
Imbaieri frecvente
Contrar mitului conforma caruia pisicile nu au nevoie de imbaiere, deoarece se spala sngure, pisicile tinute in casa pot fi imbaiate o data la cateva luni. Este chiar benefic pentru blana lor, in special in cazul pisicilor cu par lung. Pentru acestea spalarea este greoaie si, in timp, acumuleaza cantitati mari de praf si alte murdarii in blanita.
Inainte de a imbaia pisica, piaptan-o bine, apoi spal-o cu sampon special. Vei observa ca in timpul spalarii, ii va cadea o mare cantitate din parul pe care urma apoi sa il piarda prin casa. Dupa imbaiere asigura-te ca o perii de cel putin doua-trei ori pentru ca blanita sa i se aseze frumos, dar si pentru a acumula restul de par pe care acesta il pierde.
Tunde pisica
Daca pisica ta accepta sa fie tunsa, nu ezita sa faci acest lucru. In plus, in special in zilele caniculare de vara, pisicile cu par lung sufera foarte mult de caldura, iar o blana mai scurta o ajuta sa se racoreasca mai usor.
Asigura-i o alimentatie echilibrata
O alimentatie, sanatoasa si echilibrata este esentiala pentru feline in aceasta perioada a anului. Asigura-i felinei un meniu bogat in vitamine si minerale.
Stiai ca o alimentatie nesanatoasa si cu un continut scazut de substante nutritive duce la o napralire mult mai accentuata?
Asadar este important sa-i oferi felinei o hrana de calitate, bogata in vitamine, minerale si grasimi bune, precum Omega 3 si 6. Acestea nu doar ca ajuta la combaterea naparlirii dar intaresc firul de par si ii ofera un aspect mai sanatos.
Sursa foto: pixabay.com