Daca nu esti o persoana activa din fire si dispusa sa tii pasul cu un caine hiperactiv, este indicat sa eviti adoptia unui astfel de patruped. Cainii hiperactivi au nevoie de ingrijire speciala, iar nivelul crescut de energie al acestora te poate scurge de puteri in doar cateva ore petrecute in compania lor. Iata cateva rase de caini hiperactivi pe care trebuie sa le ocolesti atunci cand adopti un animal de companie si vrei ca ingrijirea lui sa fie... comoda!
1. Ciobanesc australian
Pe langa faptul ca este un caine inteligent, ciobanescul australian face parte din categoria raselor hiperactive. Pentru a avea grija de un astfel de animal, trebuie sa fii dispus sa iesi frecvent cu el in parc, sa alergi dupa el peste tot si sa-l duci in drumetii sau sa faci exercitii cu el, pentru a-i consuma din energia debordanta cu care e inzestrat natural.
2. Border Collie
Spre deosebire de multe alte rase de catei, Border Collie este un animal de companie inzestrat nu doar cu energie fizica, ci si mentala. Joaca cu el este un adevarat exercitiu de creativitate, intrucat acest caine se plictiseste repede de rutina si vrea tot timpul ceva nou si distractiv, care presupune "arderea" multor calorii si a energiei.
3. Labrador Retriever
Pe langa faptul ca este o rasa superba de caine, acest Labrador este si foarte atletic si dornic mereu de a face miscare. Ii place sa alerge, dar mai ales sa inoate. Este un caine cu care sigur vei experimenta "dragostea la prima vedere", intrucat este lipicios si foarte loial, de-ti vine sa-l iei acasa, chiar daca are tendinte hiperactive.
4. Chihuahua
Pe cat de mic si neajutorat pare acest catel simpatic, pe atat este de energic si plin de vitalitate. Desi are dimensiuni aproape insesibabile, Chihuahua este un caine care stie sa se impuna si sa-si faca simtita prezenta, oriunde s-ar afla. Debordeaza de energie, de aceea, are nevoie mereu de surse de distractie si jocuri interesante prin care sa o consume.
5. Dalmatian
Dalmatianul este un caine hiperactiv extrem de simpatic si nu doar datorita petelor haioase de pe blanita, ci si personalitatii lui jucause si afectuoase. Aceste calitati, alaturi de devotament, te fac sa il adori numaidecat si sa treci repede peste faptul ca s-ar putea sa iti consume mai multa pentru a-l ingriji decat ai la dispozitie pentru el.
Sursa foto: wallpaperswala.com