Animale de companie

#pesti #ingrijire pesti #pestele picaso #picaso

Trucuri pentru ingrijirea corespunzatoare a pestelui Picasso

Pestele Picasso este o specie interesanta, cu un aspect deosebit, in care se imbina o multime de culori spectaculoase, care atrag privirile oricarui iubitor de animale marine. Spre deosebire de alti pesti tinuti in acvariu, pestele Picasso este ceva mai pretentios din fire si necesita cateva ingrijiri speciale pentru a se putea simti confortabil in captivitate.


Tine-l alaturi de pesti cu "personalitate" similara!

Pestele Picasso este o specie destul de agresiva. Are dinti pe care nu ezita sa ii foloseasca daca se simte amenintat.

Nu trebuie tinut in acvariu cu pesti de dimensiuni mici, intrucat va fi tentat sa ii manance, dar nici cu specii foarte agresive, cu care se va "lupta" de la egal la egal in dorinta de a explora mediul si de a-si proteja teritoriul.

Este un peste destul de solitar, de aceea, prefera sa nu imparta acvariul cu niciun alt pestisor. Cere insa sfatul unui specialist cu privire la specii de pesti cu care Picasso isi poate imparti, in siguranta, teritoriul.


Fixeaza bine obiectele decorative in acvariu!

Obiectele decorative, precum rocile, coralii, bustenii, plantele, castelele, sunt obligatorii pentru acvariul in care tii pestele Picasso, intrucat adora sa exploreze tot spatiul pe care-l are la dispozitie si sa se ascunda pe dupa aceste elemente.

Specialistii te sfatuiesc sa fixezi foarte bine decoratiunile in acvariu, deoarece aceasta specie este destul de puternica si are tendinta de a le muta din loc in loc sau de a le rearanja.


Tine pestele Picasso in acvarii de mari dimensiuni!

Pestele Picasso are nevoie de foarte mult spatiu de desfasurare, de aceea, nu trebuie tinut in acvarii mai mici de 300 de litri. Cu cat acvariul este mai mare, cu atat pestele se simte mai confortabil sau in elementul lui.

Potrivit specialistilor, daca pestele Picasso este tinut in acvarii mici, au tendinta de a deveni foarte agresiv.


Mentine o calitate crescuta a apei si lumineaza bine acvariul!

Pestele Picasso este destul de pretentios la conditiile in care vietuieste, de aceea, are nevoie ca apa sa fie mereu curata, bine filtrata, si temperatura acesteia constanta (maximum 26 de grade Celsius si nu mai putin de 22 de grade Celsius).

De asemenea, se simte foarte bine intr-un spatiu puternic luminat, de aceea, este important sa investesti in accesorii si surse de iluminat cat mai puternice.

Sursa foto: redorbit.com

  •   2013-06-04
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Daniela Ganciu

Vezi toate articolele

Articole din animale-de-companie

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii