Animale de companie

#caini #ingrijire caini #probleme oculare #afectiuni caini

Sanatatea ochilor la caini - cum ai grija de ochii cainelui tau

Medicul veterinar recomanda controale medicale generale periodice pentru cainele tau. In afara de starea blanii, a pielii si a dintilor, veterinarul verifica foarte atent si starea ochilor patrupedului. Totusi, in afara de controalele medicale veterinare, poti verifica si tu starea ochilor animalului tau de companie.

1. Adu cainele intr-o zona cu lumina puternica, naturala si uita-te in ochii acestuia si in jurul lor. Verifica atent globul ocular si asigura-te ca acesta nu prezinta vene rosii groase, cruste galbui/maronii sau urme de puroi.

2. Cu degetul mare, trage usor in jos de pleoapa inferioara a cainelui si verifica culoarea din interior. Aceasta ar trebui sa fie roz, rosu sau alb, niciodata alta culoare.

Mergi la medic in situatia in care observi, la nivelul ochilor cainelui, simptome precum:

- lacrimare excesiva (cruste formate din lacrimare excesiva)
- sangerare, vene rosii foarte groase
- puroi
- cruste galbui
- un ochi pe care il tine semi inchis
- dimensiuni diferite ale pupilelor
- pelicula albicioasa la nivelul ochilor (care poate fi semn al cataractei).


Obiectele straine din ochiul cainelui


In situatia in care observi ca patrupedul lacrimeaza puternic, iar in urma controlului vezi ca acesta are un obiect strain in ochi (poate fi o geana, o insecta de mici dimensiuni, un fir de praf etc.) ar fi bine sa incerci sa il indepartezi intr-un mod cat mai igienic.

Spala-te bine pe maini si eventual pune-ti o pereche de manusi sterile. Ia un tampon de vata (o discheta demachianta de bumbac), trage usor de pleoapa inferioara a cainelui si incearca sa scoti obiectul respectiv cu o margine sau cu un colt al tamponului.

Incearca sa nu apesi cu bucata de bumbac pe globul ocular al cainelui si sa eviti sa provoci daune mai mari. De preferat este sa ceri ajutorul cuiva, care sa tina fixat capul cainelui.

De asemenea, in cazul cainilor cu blana foarte lunga, care vine peste ochii animalului si care blocheaza vederea, ar fi bine sa incerci sa tunzi excesul de par, cu ajutorul unei foarfece cu colturile rotunjite. Daca iti este teama sa faci acest lucru, poti cere ajutorul unui medic veterinar, care va sti exact cat sa taie din lungimea parului.

 

  •   2012-10-05
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Corina Petrea

Vezi toate articolele

Articole din animale-de-companie

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion: Socul anafilactic la caine si pisica

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion, medic veterinar

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului