Animale de companie

#caini revelion #dresaj animale #dresaj caini #caini

Mihai Nae, "dresorul vedetelor": Comportamentul cainilor in noaptea dintre ani

Noaptea de revelion este un  prilej de bucurie si distractie pentru toata lumea, insa pentru cainii nostri poate fi cea mai periculoasa noapte a vietii lor.

Cele mai multe cazuri de pierderi ale cainilor sunt inregistrate in aceasta noapte. Tot in noaptea dintre ani, cand jocul de artificii si zgomotul petardelor ne animă, pot aparea serioase schimbari in comportamentul cainelui nostru.

Foarte multi dintre acestia, facand oarecum exceptie rasele de vanatoare care sunt obisnuite cu zgomotul focului de armă, nu suporta zgomotul petardelor si jocul de lumini explozive. Pot intra in panică avand tendința sa evadeze, pot deveni chiar agresivi.

Tin minte cazul unui shar-pei foarte bland si sociabil care a fost lasat in casa de catre stapani, acestia coborand in fata blocului pentru a admira jocul arsenalului de artificii de pe cer.

Fata cea mica a acestora a decis sa se intoarca in apartament inaintea celorlalti membri ai familiei, moment in care a fost atacata de caine. Din cauza sperieturii de care fusese cuprins, cainele nu a mai recunoscut-o. Fata a suferit interventii chirurgicale si a fost nevoita sa fie ajutata si de catre un psiholog.

Pentru a preveni astfel de situatii este bine ca respectivul caine sa treaca printr-un program de desensibilizare, care va fi efectuat cel mai bine de catre dresor. Una dintre metode este sa obisnuim cainele cu zgomote puse in boxe, zgomote ce ne ajuta sa reproducem exploziile si pocniturile ce au loc in noaptea dintre ani.

Volumul in boxe trebuie sa creasca treptat, moment in care ar trebui sa incepem jocul cu mingea pentru ca subconstientul cainelui sa se obisnuiasca cu zgomotele. Veti vedea ca atunci cand veti reproduce in boxe zgomotul petardelor si al artificiilor, cainele va asocia cu joaca nefiind deloc impresionat.

In cazul in care nu suntem acasa, este bine sa lasam volumul muzicii dat tare in camera in care este cainele, asa incat acesta sa nu sesizeze ce se intampla afara.

Oricum, daca predresajul si dresajul vor fi efectuate la varsta optima, dresorul va avea grija sa lucreze psihicul cainelui pe perioada antrenamentului. Aky, cainele din imagine, pe care toti il stiti din demonstartiile prezentate in cadrul multor emisiuni a fost de la doua luni pregatit pentru aceste momente de cumpana, iar acum poate sta alaturi de stapan sa admire spectacolul colorat dintre ani.

Altfel, cei mai expusi caini, cei ce locuiesc in curte, ar trebui bagati intr-o camera pentru a evita ca acestia sa se accidenteze. Unul dintre momentele pentru care ar fi microciparea corecta ar fi in cazul pierderii acestuia. Nu este de ajuns doar sa microcipam cainele, este important sa il inscriem si in R.E.C.S  (Registrul de evidenta al cainilor cu stapan), un sistem unde sunt trecute atat datele cainelui, cat si toate datele stapanului, cum ar fi numar de telefon, e-mail, adresa.

  •   2017-12-27
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Mihai Nae

Vezi toate articolele

Date de contact

0741919699

dresaj_caninn@yahoo.com

www.dresajieftin.ro

Vrei sa primesti pe e-mail articole de la acest expert?

Aboneaza-te

Articole din animale-de-companie

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui: Cele 8 simboluri de bun augur. Tie care iti poarta noroc?

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.