Animale de companie

#rechini #curiozitati rechini #simturi rechini

Lucruri pe care nu le stiai despre rechini

Stiai ca scheletul rechinilor nu este alcatuit din oase, ci din cartilaje? Tesutul cartilaginos, desi are doar jumatate din densitatea tesutului osos, este foarte flexibil si rezistent. Dar ca rechinii pot percepe campurile electromagnetice, cu ajutorul unor organe electroreceptoare, numite ampulele Lorenzini? Iata si alte lucruri pe care nu le stiai despre rechini :



1
Cele mai vechi fosile cunoscute arata ca aceste animale au aparut cu cel putin 420 milioane de ani in urma, la ora actuala existand peste 400 de specii de rechini, raspandite in intreg Oceanul Planetar.

2 Cel mai mic rechin din lume este rechinul-lanterna (Etmopterus perryi), care traieste in apele Columbiei si ale Venezuelei si are circa 17 cm lungime la maturitate.

3 Cel mai mare rechin este rechinul-balena (Rhincodon typus) ce poate depasi 12 metri lungime si 20 tone greutate.

4 Unele specii de rechini pot distinge prezenta sangelui in apa in concentratii de numai o parte la un milion.

5 Linia laterala este un organ caracteristic pestilor,cu care acestia simt vibratiile transmise prin apa, ce pot semnaliza prezenta unei fiinte vii care se misca prin apropiere. Rechinii percep vibratii cu frecventa cuprinsa intre 25 si 50 Hz.

6 Rechinul-taur (Carcharhinus leucas), unul dintre cei mai primejdiosi pentru om, nu numai ca traiesc in estuare cu apa salmastra dar si urca pe fluvii, in apele dulci. Poate face asemenea calatorii datorita unei capacitati rar intalnite, aceea de a-si modifica mediul intern, din punct de vedere al compozitiei chimice, adaptandu-l la caracteristicile mediului extern.

Cand intra in apa dulce, animalul trebuie sa-si "dilueze" oarecum sangele, sa-i scada concentratia de uree, altfel diferenta prea mare intre parametrii osmotici ai sangelui si cei ai apei dulci ar avea efecte fatale asupra organismului. Rechinul-taur izbuteste sa se adapteze facandu-si rinichii sa excrete cantitati foarte mari de uree, ajustand astfel caracteristicile osmotice ale sangelui, pentru a se potrivi cu cele ale mediului din jur.

7
Vazul rechinilor nu are de-a face cu culorile, ci mai degraba cu contrastul dintre prada si fondul pe care se proiecteaza. Unii dintre rechini sunt bine inzestrati si pentru vederea nocturna.

8 Auzul beneficiaza de o trasatura anatomica specifica. Astfel, pe ambele laturi ale corpului, urechea interna este legata direct de exterior, printr-un orificiu , trasatura care nu exista nici la pestii ososi si nici la tetrapode - amfibieni, reptile, pasari, mamifere .

9 Rechinii masculi au cate doua organe copulatoare, numite pterigopode, pe care le folosesc pentru a transfera sperma in corpul femelei. Spre deosebire de majoritatea pestilor ososi, care depun un numar mare de oua, rechinii produc un numar mic de urmasi, dar bine dezvoltati.

10
La speciile de rechini vivipare, puii se dezvolta in corpul mamei, fiind in legatura directa cu acesta, prin organe asemanatoare placentei intalnite la mamifere. Alti rechini sunt ovovivipari, asta insemnand ca ouale eclozeaza chiar in corpul femelei, dupa o dezvoltare de mai multe luni, iar puii sunt expulzati indata dupa aceea.

11 Cum toate vietuitoarele produc semnale electrice, rechinii isi folosesc organele electroreceptoare, denumite ampulele Lorenzini, pentru a detecta prezenta unor creaturi vii, potentiala hrana sau potentiali dusmani. Unii cercetatori cred ca rechinii se folosesc de acelasi simt pentru a se orienta, urmarind liniile campului electromagnetic terestru.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din animale-de-companie

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea