Animale de companie

#caine #cane corso #animalute de companie

Judecatorii braileni au trimis un caine dupa gratii

Un caine rasa Cane Corso care a atacat o femeie din Braila in urma cu doi ani si jumatate a ajuns in “arest”. In urma cu aproape 3 ani, proprietarul cainelui a fost dat in judecata de o persoana care a fost muscata de patruped pe domeniul public. Zilele trecute, justitia a luat decizia ca patrupedul sa fie confiscat si trimis intr-un adapost special.

Cainele, ce poarta numele Lord si are 5 ani, se afla acum in adapostul de la Lacu Sarat, administrat de Serviciul de Utilitate Publica , Admnistrare si Gospodarire Locala, dupa ce a fost ridicat de la domiciliul proprietarului, in prezenta organelor de politie.

"Este tinut intr-o boxa separata, pentru orice eventualitate. Pana acum nu a fost agresiv. Ce-i drept, fostul proprietar a insotit echipa noastra atunci cand a fost adus la adapost si ne-a spus ca, in afara incidentului pentru care a fost 'condamnat', nu a mai avut accese de agresivitate”, a spus un reprezentant al adapostului pentru caini, potrivit www.obiectivbr.ro.

Urmeaza ca animalul sa fie incredintat unui ONG specializat in ingrijirea cainilor. In cazul in care reprezentantii adapostului in care este “retinut” cainele nu gasesc niciun ONG interesat, il vor pastra in continuare la adapost.

Cainele confiscat de politisti si-a atacat victima in seara zilei de 30 iulie 2008. Proprietarul, Gabriel Stan, l-a scos la plimbare in cartierul Hipodrom, fara a-i pune botnita. Animalul era tinut in lesa insa la un moment dat a fost eliberat.

In momentul in care a ramas liber, cainele a atacat un pechinez plimbat de stapana acestuia, Teodora D. Femeia a incercat sa-si apere catelul si a fost muscata in zona genunchiului drept, avand nevoie de 12 zile de ingrijiri medicale. Victima l-a actionat in judecata pe proprietarul cainelui agresiv.

Anchetatorii care au instrumentat cazul au precizat ca accesul in locurile publice al exemplarelor din rasa "Cane Corso" (incadrate la categoria a II-a de caini periculosi) este permis numai daca sunt tinute in lesa.

  •   2011-02-18
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Raluca Pascan

Vezi toate articolele

Articole din animale-de-companie

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului