Animale de companie

#caini #animale #alimentatie #sanatate

Dieta si exercitiile, importante pentru sanatatea cainelui

Este responsabilitatea ta sa ai grija de sanatatea cainelui. Un factor foarte important pentru ca animalul sa fie sanatos este sa urmeze o dieta adecvata si sa faca zilnic exercitii. In cazul in care cainele nu beneficiaza de o dieta echilibrata si exercitii, acesta poate deveni hiperactiv si neascultator (lucru care poate deteriora relatia cu stapanul), sau din contra, poate deveni lenes iar in cazuri grave, obez.

 

Asigura-te ca urmeaza o dieta adecvata

 

Este important sa te asiguri ca hrana pe care o consuma este sanatoasa si echilibrata din punct de vedere nutritional. De asemenea, este important sa stii de cata hrana are cainele nevoie la o masa si cat de des trebuie hranit. Spre deosebire de pisici, cainii nu au simtul satietatii si adesea pot manaca mai mult decat trebuie, de aceea este important sa stii de cata hrana are nevoie animalul.

Necesarul de hrana se calculeaza in functie de varsta, rasa si greutate, iar medicul veterinar iti poate da cantitatile exacte. De asemenea, intreaba medicul ce-i poti da cainelui sa manance. Dandu-i numai hrana uscata pentru caini, animalul se poate imbolnavi sau poate deveni obez.

Obezitatea este foarte periculoasa pentru caini deoarece kilogramele in plus se depun mult mai repede decat la oameni. Mai mult decat atat, obezitatea poate reduce speranta de viata a cainelui.

Cand un caine depaseste greutatea normala sau devine obez, medicii recomanda sa faca mai multa miscare si sa manance hrana saraca in grasimi, dar mai bogata in proteine, fibre, vitamine si minerale. Cel mai bine este sa il obisnuiesti sa manance la anumite ore, in functie de timpul de care dispui si de numarul de mese pe care trebuie sa le consume. Da-i cantitatea necesara de hrana si lasa-l sa manance. Cand observi ca nu mai mananca Incearca sa iei castronul, pentru a nu fi tentat sa manance prea mult.
 

Atentie! In cazul in care cainele obisnuieste sa cerseasca in timp ce te afli la masa sau iei o gustare, nu trebuie sa cedezi. Mancarea pentru oameni nu este recomandata cainilor sau altor animale. Pentru ca animalul sa nu te deranjeze la masa este bine sa serveasca si el portia de hrana in acelasi timp cu familia.

 

Provoaca-l la exercitii zilnice

 

Exercitiile zilnice si activitatile petrecute in aer liber alaturi de cainele tau, ii dau acestuia posibilitatea sa se mentina sanatos. Lipsa exercitiilor duce la scaderea tonusului muscular, aparitia obezitatii, imbolnavirea oaselor si in unele cazuri la probleme emotionale si schimbari temperamentale. Cainii care nu au parte de miscare si sunt tinuti in custi sau apartamente pentru perioade lungi de timp pot dezvolta asemenea probleme.

Un caine care are parte zilnic de activitati fizice este mai calm cand sta in casa si se agita mai putin daca este lasat singur. Nu te gandi ca trebuie sa alergi zilnic alaturi de cainele tau. Poti merge la o simpla plimbare sau va puteti juca in parc cu freesbee-ul. In acest fel tu te vei putea odihni iar cainele va alerga dupa disc sa ti-l aduca inapoi, iar amandoi va veti distra.
 

Atentie! Daca ai o curte spatioasa, nu te gandi ca animalul beneficiaza de exercitii de fiecare data cand il lasi afara. De cele mai mult ori, animalul va sta intr-un colt, la umbra asteptandu-te sa te joci cu el. Putine sunt animalele care se joaca singure.

 

Fa plimbarile mai interesante pentru ca in timp sa nu devina o rutina. Lasa cainele sa care jucaria preferata cand va plimbati. De asemenea, lasa-l sa sara, sa alerge sau sa dea ocol copacilor. Ascunde-i jucaria preferata si lasa-l sa o gasesca. Intr-un moment de neatentie te poti ascunde chiar si tu. Nu uita insa sa-l strigi pentru a-si da seama in ce zona te afli si pentru a te gasi mai usor.

Odata cu plimbarile in parc iti poti rezerva cateva momente in care sa incerci diferite tehnici de dresaj pentru animalul tau. In acest fel nu numai ca va beneficia de exercitii fizice, insa ii vei stimula si atentia.

In zilele ploiase poti supune cainele la activitati de interior precum exersarea unor comenzi sau oferindu-i niste jocuri speciale in care sa pui cateva gustari. Citeste mai mult despre acestea in articolul „Activitati de interior pentru caini”.


Sursa foto : www.coachcreativespace.ning.com

  •   2010-05-07
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Andreea Grecu

Vezi toate articolele

Articole din animale-de-companie

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui: Ce influenta are echinoctiul de toamna asupra noastra

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului