Animale de companie

#hrana #papagali #pasari

Cum sa hranesti puii de papagal

Uneori se poate intampla ca dupa eclozarea puilor, parintii acestora sa nu mai aiba grija de ei sau sa-i abandoneze prematur. Daca te afli intr-o astfel de situatie este important sa stii ca va trebui sa-i hranesti cu mancare speciala deoarece sunt inca prea mici pentru a manca singuri seminte. Iata ce ar trebui sa stii despre hranirea puilor de papagal .

 

1 ustensile necesare

 

Deoarece puii de papagal nu se pot hrani singuri va trebui sa le dai mancare, la fel cum ar proceda parintii acestora in mod normal. Pentru aceasta vei avea nevoie de o seringa (fara ac) sau o pipeta. Este indicat sa optezi pentru seringile de dimensiuni mici.

Atentie! Nu folosi o seringa cu ac, deoarece poti rani puii.

De asemenea, este important ca puii de papagal sa fie tinuti intr-o cusca separata. Aseaza un cuib in partea de jos a acesteia pentru a-ti fi mai usor sa-i hranesti si asigura-le sursa de caldura cu ajutorul unei lampi fluorescente.

 

2 Cu ce poti hrani puii

 

In unele magazine de specialitate si in farmaciile veterinare poti gasi hrana speciala pentru puii de pasari. Consulta medicul veterinar sau intreaba vanzatorul care tip de mancare este potrivita pentru tipul de papagali pe care ii ai. In functie de specia din care fac parte, papagalii au nevoie de un procent diferit de grasimi, proteine etc. Asadar, pentru ca acestia sa se dezvolte corespunzator este foarte important sa alegi tipul de hrana potrivita pentru acestia.

Hrana speciala pentru pasari se amesteca cu apa calda, pentru a obtine o pasta moale. Este foarte important sa respecti intocmai proportiile inscrise pe ambalaj. In cazul in care adaugi prea multa apa, puii de papagal pot face diaree, iar daca pui prea putina apa se pot ineca. De asemenea, atunci cand ii hranesti, trebuie sa ai grija ca aceasta sa fie calda insa nu fierbinte. Temperatura optima a mancarii este de 40-50oC.

In cazuri de urgenta, daca nu ai mancare speciala la indemana, poti crea una, astfel: sfarama foarte bine cateva dintre semintele pentru papagali adulti (poti folosi rasnita pentru ca aceastea sa fie cat mai usor de inghit) si adauga peste ele putina apa calda.

Atentie! Nu incerca sa hranesti puii cu seminte intregi sau alta hrana solida pentru adulti.

 

3 Cum sa hranesti puii

 

Puii de papagal trebuie hraniti o data la doua ore, atat ziua cat si noaptea. Dupa ce puiul a depasit varsta de doua saptamani il poti hrani doar de patru ori pe zi.

Cand hranesti puii este indicat sa nu-i tii in mana, decat in cazul in care este neaparat nevoie. Daca puii sunt prea tineri si nu au invatat inca sa deschia ciocul pentru a manca deschide-i usor ciocul cu ajutorul unghiei. Da-i apoi cu ajutorul seringii sau a pipetei 1-2 picaturi de hrana si lasa-l sa o inghita. Nu tine niciodata pasarea pe spate in timp ce o hranesti deoarece aceasta se poate ineca.

Puii care au invatat deja sa manance vor fi mai usor de hranit, insa va trebui sa fii atent cum faci acest lucru. Chiar daca sunt nerabdatori sa manance si isi deschid ciocurile cat pot de mult nu trebuie sa le dai mai mult de 1-2 picaturi de manacare odata. Asteapta mai intai sa le inghita si apoi reia operatiunea.

 

4 Ce cantitate de hrana ii administrezi

 

Cand puii au mai putin de o saptamana, acestia nu trebuie hraniti cu mai mult de 3-4 seringi mici, pline cu mancare, acestea administrandu-se pe perioada intregii zile. Deoarece, in functie de specie, puii au greutati si dimensiuni diferite, o regula dupa care te poti ghida este faptul ca acestia trebuie sa manance intr-o zi aproximativ 10% din greutatea lor corporala.

Cand pasarea a ajuns la varsta de 3-4 saptamani poti incerca sa o hranesti cu lingurita, lasand-o sa isi ia singura mancare din aceasta. In acest fel o vei invata sa manace singura.

Dupa fiecare hranire sterge pasarea la cioc cu un prosop curat pentru a indeparta resturile de hrana ramase. In caz contrar pasarea poate prezenta iritatii sau infectii.

  •   2010-09-14
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Andreea Grecu

Vezi toate articolele

Articole din animale-de-companie

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, sociolog Elena Carstea: Reguli de calatorie cu animalul de companie

Expertul Acasa.ro, Elena Carstea, sociolog

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului