Animale de companie

#lupi #cai #pisici #furnici #elefanti

Cum comunica animalele intre ele

Animalele nu sunt in stare sa vorbeasca si nici nu stapanesc alte limbaje avansate, insa au dezvoltat modul lor de a comunica unele cu altele. Cantecele balenelor, urletul lupilor, zumzaitul albinelor sau latratul cainilor reprezinta moduri ale animalelor de a-si transmite diverse informatii.



Exista numeroase specii de animale care se bazeaza pe forme verbale si nonverbale de comunicare, cum ar fi lovitul apei cu coada de catre delfini, dar si pe marcarea teritoriului cu anumite mirosuri, indicii chimice sau tactile, semne vizuale sau gesturi care pot spune multe despre starea animalului respectiv.

Cand vine vorba despre comunicarea acustica, nu toti membrii ale aceleiasi specii se comporta la fel. Astfel, studiile au demonstrat ca exista si la animale dialecte in functie de zona careia ii apartin, iar pasarile sunt cel mai bun exemplu. Unele folosesc triluri diferite in functie de zona in care zboara.

Comunicarea intre specii este si ea foarte importanta. Un studiu a demonstrat ca iguanele din Madagascar au capatat urechi odata cu trecerea timpului, desi ele nu comunica prin sunete, insa se pot apara astfel de pradatori .


Tot ce nu stiai despe comunicarea intre animale

  • Licuricii lumineaza ca sa-si atraga partenerii.
     
  • Pisicile se freaca de obiecte pentru a le imprima misorul lor.
     
  • Elefantii scot anumite zgomote puternice cu trompa pentru a comunica cu altii, aflati chiar si la kilometrii distanta.
     
  • Cainii isi ling puii pentru a-i curata, a stabili o legatura cu ei si a-i ajuta sa se dezvolte armonios.
     
  • Paunii isi folosesc superele cozi pentru a le face curte partenerilor in perioada de imperechere .
     
  • Serpii cobra isi umfla capul pentru a speria alte creaturi.
     
  • Lupii urla pentru a chema ceilalti membrii ai haitei.
     
  • Babuinii folosesc atingerile pentru a-si arata afectiunea si a se ingriji unul pe altul.
     
  • Sconcsii isi folosesc renumitul miros pentru a-si anihila pradatorii.
     
  • Furnicile folosesc urmele cu feromon pentru se gasi unele pe altele.
     
  • Balenele masculi scot niste zgomote asemanatoare cu niste cantece pentru a comunica cu femelele.
     
  • Caii lovesc alti cai cu copitele pentru a-si asigura o pozitie dominanta.
  •   2011-10-31
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Andra Rotaru

Vezi toate articolele

Articole din animale-de-companie

Mobileaza-ti ieftin casa! Razuieste si descopera voucherul Lem’s!

Mobileaza-ti ieftin casa! Razuieste si descopera voucherul Lem’s!

A venit vara si asa cum tu ai dreptul la o vacanta relaxanta, dupa care sa revii cu forte proaspete, si casa ta merita o improspatare. Si cum ai putea sa o faci decat cumparand cateva piese noi de mobilier. Lem’s iti ofera acum ocazia sa economisesti bani pentru vacanta cu ajutorul voucherelor cadou pentru mobilier![...]

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui: Cum sa iti faci propriul vas al prosperitatii

Sase jocuri educative de interior pentru iarna

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu: Transforma gradina ta intr-un paradis feng shui

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui

Pune o intrebare