Animale de companie

#animale #ingrijire #blana #porcusori de guineea #rozatoare

Ce porcusor de guineea ti se potriveste

Decizia de a adopta un porcusor de guineea aduce dupa sine si responsabilitati. Un porcusor cu blana foarte lunga va avea nevoie de ingrijiri speciale, in timp ce unul cu blana scurta este mai usor de ingrijit.

 

Desi cei cu blana lunga ti se par mult mai draguti, inainte de a-l adopta, gandeste-te cat timp poti aloca zilnic pentru ingrijirea lui.

Un porcusor cu blana scurta este potrivit pentru o persoana foarte ocupata sau pentru un copil. In schimb, unul cu blana lunga sau foarte lunga, necesita ingrijiri speciale si pieptanari zilnice. In caz contrar blana i se va incurca foarte mult incomodandu-l.

In acest caz va trebui sa-l duci la medicul veterinar pentru a i-o descalci sau pentru a-l tunde, daca este necesar. De asemenea, este recomandat ca porcusorii cu blana lunga sa fie tunsi regulat, deoarece aceasta creste rapid (la unele rase depasind 2 cm pe luna).

Iata o scurta descriere a raselor de porcusori de guineea in functie de caracteristicele blanii:

 

Abissynian

Porcusorii din aceasta rasa au blana de lungime medie si are multe vartejuri, care ii dau un aspect „ciufulit”. La atingere blana este aspra.

Culorile in care pot fi intalniti acesti porcusori sunt: roscat , neagru, alb si bej.

Atentie! Un porcusor Abissynian veritabil, trebuie sa aiba minim 8 vartejuri pe intregul corp.

Alpaca

Blana este ondulata, semanand cu cea a unui porcusor de guineea din rasa Texel, insa spre deosebire de aceia, Alpaca au blana foarte lunga.

Culorile porcusorilor  variaza de la negru, roscat, crem, ajungand pana la alb. Pot fi intalniti intr-o singura culoare, bicolori, tricolori cu marginile bine definite(cum este cel din imagine) sau patati.

American cresed

Blana unui American crested este matasoasa si scurta. Acesti porcusori sunt unicolori iar nuantele difera de la negru, roscat, ciocolatiu, liliachiu, auriu pana la bej. Fiecare exemplar are in frunte o „creasta” alba care contrasteaza cu restul blanii.

Coronet

Coronet este un porcusorul cu balana foarte lunga. Aceasta creste rapid, ajungand pana la aproximativ 2,5 cm pe luna.  Este asemenator cu cel din rasa Peruvian , cu diferenta ca acesta are un singur vartej in crestetul capului, iar blana are un aspect putin ondulat la varfuri.

Culorile in care pot fi intalniti sunt: negru, rocat, bej, crem si alb.

English

Rasa English este diferita fata de American crested prin lipsa petei de culoare alba din zona capului. Blana unui acestuia este scurta si matasoasa si unicolora. Cei mai intalniti porcusori din rasa English, sunt: negri, roscati, albi sau crem.

Merino

Deoarece au blana foarte lunga, ondulata si prezinta doua vartejuri, acesti porcusori combina aspectul unui Peruvian cu cel al unui Texel.

Merino se poate intalni doar in trei culori: negru, roscat si alb. Acestia pot fi unicolori, bicolori sau tricolori.

Peruvian

Aceste exemplare au blana foarte lunga, lucioasa si matasoasa la atingere. Datorita unui vartej care se afla pe crestetul capului, blana ii acopera intreaga fata. Peruvianul mai are inca doua vartejuri, cate unul pe fiecare sold.

Culorile difera de la exemplare unicolore in nuante de roscat, negru sau alb, pana la exemplare bicolore sau tricolori.

Rex

Blana acestei rase este scurta si foarte deasa, dar in acelasi timp carliontata, iar la atingere aspra.

Porcusorii de guineea din rasa Rex sunt intalniti intr-o mare varietate de culori si combinatii de culori. Cei mai populari sunt insa cei cu blana tricolora, dar cu toate acestea crescatorii ii prefera pe cei care au culorile: negru, roscat si/sau alb.

Sheltie

Sheltie au blana lunga  si matasoasa la atingere insa, datorita lipsei vartejului de pe frunte aceasta nu le acopera fata.

Sheltie sunt intalniti in diferite colori dar si in comninatii de doua sau trei culori precum: negru, ciocolatiu, roscat si alb.

Texel

Aceasta rasa uimeste prin aspectul blanii lungi precum cea aa unui Sheltie si carliontata precum cea a unui porcusor din rasa Rex. Blana este lucioasa si deasa iar la atingere matasoasa.

Texel este crescut intr-o mare varietate de culori si amestecuri de culori. Printre acestea se numara: roscat, ciocolatiu, bej, crem si alb.


Surse photo: redrockcavies.com, gomestic.com, allposters.com

  •   2009-08-18
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Andreea Grecu

Vezi toate articolele

Articole din animale-de-companie

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion: Socul anafilactic la caine si pisica

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion, medic veterinar

Pune o intrebare