Animale de companie

#pisici #litiera #nisip pisici #asternut pisici

Asternut igienic pentru pisici

Odata cu primirea in casa a unui animal de companie, apar in viata noastra o serie de nevoi de care trebuie sa tinem cont si pe care, cu intelegere si compasiune, trebuie sa i le satisfacem acestuia. Noul nostru prieten, fie el caine, pisica, pasare sau micut rozator, trebuie hranit, ocrotit si ingrijit cu atentie, cu o aplecare speciala asupra igienei lui.

Cine nu are o pisica, nu intelege ce importanta are in economia caminului un produs aparent banal, de folosinta zilnica, si anume asternutul igienic pentru pisici, popular cunoscut si ca “nisip pisici”.

Multi dintre cei care au pisicute, folosesc inca ziare pe post de asternut igienic, lucru nu tocmai recomandat din mai multe considerente: ziarele nu au o putere de absorbtie foarte mare, nu capteaza mirosurile iar cerneala folosita poate fi toxica pentru pisici. Mai mult, in conditiile in care presa scrisa migreaza incet-incet spre alte medii (tv, web), ziarele sunt din ce in ce mai greu de procurat.

Alti stapani de pisicute folosesc nisip sau sol din propria gradina, care poate fi, intr-adevar, usor de obtinut fara bani, insa acesta nu este curat din punct de vedere biologic, poate contine tot felul de insecte si bacterii, si poate produce foarte multa mizerie in locuinta, in jurul litierei.

In ceea ce priveste asternutul igienic disponibil in comert, in functie de materia prima folosita, acesta poate fi clasificat in trei tipuri: granule de argila, cristale de silicat sau brichete de lemn. Fiecare dintre aceste tipuri de asternut are anumite avantaje si dezavantaje, pe care vom incerca sa le enumeram in continuare.


Asternut igienic din argila (bentonita)

Bentonita este o roca argiloasa de origine vulcanica, cu o capacitate ridicata de absorbtie a lichidelor. De regula, bentonita formeaza bulgari la contactul cu umezeala, care pot fi mai apoi inlaturati cu usurinta.

Asternutul igienic din bentonita este cel mai ieftin asternut care se gaseste pe piata iar eficienta lui, raportata la pret, este ridicata. Din pacate, absoarbe doar partial mirosurile neplacute si, in functie de calitatea produsului, poate produce praf si se poate lipi pe labutele pisicii.


Asternut igienic din silicat

Acest tip de asternut igienic absoarbe eficient lichidele, insa capteaza foarte bine bacteriile si, implicit, mirosurile neplacute. Totodata, granulele de silicat nu produc praf si nu se lipesc pe labutele pisicii. Ca un neajuns, insa, silicatul poate fi dificil de curatat atunci cand ajunge pe covor.

Asternutul igienic din silicat este un produs usor, comparativ cu bentonita, insa este si mai scump ca pret, raportat la aceasta.


Asternut igienic din lemn

Asternutul igienic din lemn este foarte eficient atat in absorbtia lichidelor, cat si in captarea mirosurilor. Un alt avantaj al acestui tip de asternut igienic este ca, spre deosebire de bentonita si silicat, acesta poate fi aruncat in toaleta, dupa folosire.

Pe de alta parte, acesta este, probabil, cel mai scump asternut igienic pentru pisici si, fiind un produs de consum, va poate pagubi semnificativ bugetul lunar alocat animalului de companie.

Anumite asternuturi igienice pentru pisici sunt parfumate, pentru a acoperi mirosul pe care nu reusesc sa-l capteze altfel, insa, de multe ori, acest parfum poate fi prea puternic atat pentru noi, cat si pentru pisicuta noastra.

Alegerea unui asternut igienic potrivit pentru animalutul nostru se face in baza unor adevarate experimente. Incercam, comparam, pastram. Ce putem retine, insa, este ca in comert gasim solutii pentru toate tipurile de buzunar si, oricat de pretentiosi am fi vis-a-vis de curatenia casei noastre sau de fericirea animalutului nostru de companie, sigur exista un produs care ne va multumi pe toti.

Advertorial

  •   2013-07-25
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din animale-de-companie

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion: Socul anafilactic la caine si pisica

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion, medic veterinar

Pune o intrebare