Animale de companie

#detergenti #medicamente #produse toxice #produse toxice caini

Produse toxice din gospodarie pe care trebuie sa le evite cainele tau!

Cei mai multi proprietari de caini au in casa o multime de produse care pot fi fatale animalului lor de companie. Desi inofensive pentru om, unele substante devin toxice pentru caini, cu atat mai mult cu cat acestia au obiceiul sa rontaie lucrurile pe care le considera apetisante. S-ar putea sa nu observi ca animalul tau a inghitit ceva toxic, insa anumite simptome iti vor indica existenta unui accident de acest tip. Iata care sunt produsele, cel mai des intalnite intr-o gospodarie, care pot fi nocive pentru cainele tau.


1. Medicamentele


Medicamentele pentru oameni nu sunt recomandate animalelor, deoarece risca sa declanseze reactii adverse, cum ar fi crampele abdominale, varsaturile sau insuficienta renala. Pastreaza pastilele intr-un dulapior special, asezat la inaltime, astfel incat patrupedul tau sa nu aiba acces la ele.


2. Detergentii/ solutiile de curatenie


Majoritatea solutiilor de curatenie contine produsi chimici extrem de periculosi, daca sunt ingerati. Cainele poate fi supus riscului de iritatie sau de aparitie a unor boli interne, daca va intra in contact cu solutii de acest tip.

Ai grija ca, atunci cand dezinfectezi toaleta, cainele sa nu aiba acces in aceasta incapere, deoarece este tentat sa bea apa din vasul de toaleta.


3. Solutiile pentru deparazitarea animalelor


Solutiile insecticide speciale pentru deparazitarea animalelor se regasesc sub forma de picaturi, sampon sau spray. Daca nu sunt folosite in mod corespunzator, iar cainele le ingereaza cand isi face toaleta, substantele respective iti pot intoxica sau otravi animalul. O solutie mult mai eficienta si sigura este aceea de a folosi colierele antiparaziti.


4. Alimentele pentru oameni


Animalutul tau pofticios te poate indupleca sa-i oferi si lui o bucata de prajitura sau putin sos din mancare, insa acest obicei este unul foarte daunator pentru sanatatea lui. Cainii au metabolismul diferit fata de cel uman, iar unele mancaruri pot fi o sursa de imbolnavire.

Ciocolata, consumata in cantitati mari, devine letala pentru cainele tau, deoarece contine metilxantina, o substanta care nu poate fi metabolizata si eliminata de patrupedul tau. Un caine care mananca ciocolata devine hiperactiv, hipersensibil si risca sa intre in coma.

Sursa foto: vitaminsforpitbulls.com

  •   2012-11-07
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Alina Paduraru

Vezi toate articolele

Articole din animale-de-companie

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion: Diabetul si terapia cu insulina la feline

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion, medic veterinar

Pune o intrebare