Animale de companie

#animale de companie #pisica #pisica fericita #fericire pisica

5 sfaturi pentru o pisica fericita si relaxata in fiecare zi

Pisica este unul dintre cei mai de seama membri ai familiei tale si tovarasul care-ti tine companie ori de cate ori ceilalti nu sunt disponibili! Deloc pretentioasa, mereu alaturi de tine si cu o cantitate imensa de afectiune de oferit, pisicuta ta merita cu adevarat sa fie rasplatita cu rasfaturi zilnice menite sa o faca fericita! Iata care sunt principalele ingrediente ale retetei fericirii si relaxarii unei pisici!


1. Asigura-te ca este sanatoasa

Oricat de cliseistic si banal ar suna, realitatea este ca o pisica sanatoasa este o pisica fericita. Nu lasa bolile sa-i umbreasca relaxarea si bucuria de a fi alaturi de tine zilnic. Du-o la controale regulate la veterinar, pentru a te asigura ca este intr-o perfecta stare de sanatate si ca nu exista boli sau afectiuni care-i provoaca dureri si ii distrug starea de bine.


2. Ingrijeste-i blana si rasfat-o la salon

Fericirea pisicii este potentata si de o ingrijire corespunzatoare a blanitei, o "manichiura" perfecta si o coafura la moda, adica de o sedinta completa la "spa". Pisica se simte bine, iar nivelul de serotonina din organism creste atunci cand mirosurile neplacute ale blanitei nu o indispun, unghiile netaiate nu-i stau in cale, iar blana nu-i intra in ochi. Inlatura acesti factori de stres din calea fericirii felinei tale!


3. Fa-i masaj zilnic

Masajul regulat al pisicii are un efect benefic asupra sanatatii fizice a acesteia, dar contribuie si la bunastarea si relaxarea felinei. Se pare ca miscarile blande cu care-ti rasfeti pisica in timpul masajului o calmeaza si o fac sa se simta bine, intrucat acest ritual stimuleaza secretia de serotonina in creier si de hormoni ai starii de bine.


4. Rasfat-o cu atentie si jucarii

Pisica se simte cel mai bine si este fericita atunci cand este bagata in seama si rasfatata cu doze nemasurate de atentie. Insa nici jucariile nu sunt departe de a fi un ingredient secret al fericirii felinei tale, fiind considerate "arme" impotriva plictiselii, anxietatii si depresiei.


5. Ofera-i delicii culinare desavarsite

Condimenteaza, din cand in cand, dieta fada si plictisitoare a pisicii cu cate un rasfat culinar menit sa-i ridice "moralul" si sa o pastreze mereu in forma. Opteaza insa pentru gustari savuroase, dar preparate din ingrediente hranitoare si foarte sanatoase, astfel incat pisica sa se bucure de gustul lor desavarsit, dar sa aiba de beneficiat si de pe urma nutrientilor din ele.

Sursa foto: madmikesamerica.com

  •   2013-11-06
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Daniela Ganciu

Vezi toate articolele

Articole din animale-de-companie

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion: Diabetul si terapia cu insulina la feline

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion, medic veterinar

Pune o intrebare