Amenajarea casei

#curatare frigider #legume #frigider #infectii #bacterii #fructe #dezinfectare frigider

Sertarul frigiderului pentru legume, cuib al bacteriilor periculoase

Te-ai gandit vreodata ca sertarul frigiderului pentru legume poate fi, de fapt, cuibul multor agenti patogeni periculosi? Legumele, fructele si verdeturile pe care le depozitezi aici si le lasi sa se altereze mai multe zile la rand, dau nastere unor adevarate colonii de bacterii. Iata de ce este foarte important sa cureti sertarul de legume cat mai des, daca vrei ca toxiinfectia alimentara sa stea cat mai departe de sanatatea ta.

Morcovii si ardeii rosii care te asteapta cuminti in sertarul frigiderului pentru legume nu raman proaspeti si sanatosi o vesnicie. Dupa doar cateva zile in care ii ignori cu desavarsire, acestia pot fi mediul de inmultire si extindere a multor bacterii, virusuri si microbi, ce pot ajunge si pe alte alimente din frigiderul tau!


Sertarul pentru legume, cel mai murdar loc din bucatarie?

Un studiu derulat de National Science Foundation din SUA (Fundatia Nationala pentru Stiinta) demonstreaza ca sertarul frigiderului pentru legume si fructe poate fi, intr-adevar, locul din bucatarie cu cel mai mare grad de infestare cu microbi, gazduind microorganisme periculoase, precum bacteriile E. coli, Salmonela si Listeria sau mucegai sau colonii de ciuperci care iti pot pune sanatatea in pericol.

O alta statistica din SUA arata ca 1 din 6 americani ajung sa sufere cate o toxiinfectie alimentara in fiecare an, dobandita in 21% din cazuri acasa, din pricina unor neglijente in igienizarea bucatariei.

In timpul verii, temperaturile ridicate scad randamentul frigiderelor, spre "bucuria" microorganismelor, care reusesc sa se multiplice mai usor.


Curatarea corecta a sertarului pentru legume

Curatarea corecta a sertarului pentru legume se realizeaza cel putin o data pe luna. Goleste sertarul si scoate-l din raft (daca este posibil), apoi sterge-l cu un burete inmuiat in apa cu detergent. Clateste-l cu un amestec de apa cu bicarbonat de sodiu, pentru neutralizarea mirosului neplacut.

Sterge sertarul cu o carpa curata si asigura-te ca este complet uscat cand il reintroduci in frigider. Daca doresti, poti folosi si o solutie dezinfectanta din comert, ca apoi sa clatesti foarte bine recipientul, pentru indepartarea substantelor chimice potential nocive.

Mentinerea curateniei sertarului de legume este si ea importanta. Consuma legumele sau fructe in functie de data lor de expirare si arunca-le pe cele alterate, inainte sa mucegaiasca. Seteaza temperatura frigiderului sub 4 grade Celsius, astfel incat sa impiedici inmultirea bacteriilor.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Expertul Acasa.ro, arhitect Silvia Teodorescu: Casa inteligenta, intre confort si moft

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa oferi un cadou inspirat?

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa creezi un decor deosebit folosind un paravan decorativ?

Experti Casa

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea