Amenajarea casei

#brad artificial #brad natural #craciun #brad craciun

PRO si CONTRA. Brad natural versus brad artificial

Nu mai lipseste mult si vine Craciunul, asa ca e un moment foarte bun in care sa incepi sa iti faci planuri pentru cea mai asteptata sarbatoare a anului. Va fi perioada in care vei reusi sa stai mai mult alaturi de cei dragi, te vei intalni cu prietenii si vei putea sta la masa cu familia. Vei gati pentru toti si veti petrece timp pretios langa brad. Acest simbol al Craciunului este de foarte multi ani un subiect de disputa intre cei care se declara iubitori ai naturii si cei care vor neaparat sa aiba in casa un pom autentic. Adica intre bradul artificial si cel natural. Niciuna din parti nu pare sa aiba dreptate pe deplin, pentru ca, la fel ca in orice situatie, exista pareri impartite. Mai jos poti gasi avantajele si dezavantajele de a impodobi un brad natural si unul artificial.

Bradul natural

PRO

Mirosul de brad este inconfundabil si te introduce mai usor in atmosfera de Craciun. Niciun spray din lume nu poate reda pe deplin mirosul autentic, iar aspectul lui este mult mai frumos decat al unui brad din plastic. Apartamentul tau va primi un aer de sarbatoare, iar momentul impodobirii lui va fi unul cu adevarat special, pe care il vei putea imparti cu cei pe care ii iubesti. Dupa ce ii scoti globurile, beteala si instalatia, il poti refolosi pentru a crea diverse obiecte din lemn utile intr-o casa.

CONTRA

Acele de brad se scutura destul de repede, mai ales daca nu il vei tine intr-un ghiveci. Fiind usoare, din cauza curentului, e posibil ca ele sa se imprastie peste tot. Sub canapea si mobilier se vor strange cele mai multe si s-ar putea sa iti fie un pic cam greu sa le aduni pe toate deodata, deci asteapta-te sa le gasesti mult timp dupa ce strangi bradul.

Un alt dezavantaj ar fi pretul, care pare sa creasca de la un an la altul, dar cate nu faci pentru a crea atmosfera perfecta?

Bradul artificial

PRO

Desi nu este natural, va recrea aproape complet imaginea unui brad proaspat. Multi dintre brazii artificiali pot fi bagati in cutie cu tot cu globuri si ce mai alegi sa pui printre crengi, deci te va scuti de o munca in plus. Fiind nemuritori, vei plati pretul lor o singura data, asa ca vei economisi destul de multi bani. Din acelasi considerent, nu vei avea de strans in urma lor, pentru ca acele nu se vor scutura de pe el.

CONTRA

Daca te gandesti sa cumperi un brad artificial pentru ca cei naturali sunt taiati direct din paduri, te inseli. Desigur, sunt si oameni care nu respecta legea si taie abuziv brazii din locuri nepermise, insa cei pe care ii vei gasi in piete comercializand pomi de iarna au autorizatie si nu aduc brazi decat din sere special create pentru a creste copaci pentru Craciun. Asa ca nu iti face griji, nu dispar padurile pentru ca alegi sa aduci un brad natural in casa de Sarbatori.

Vestea proasta este ca daca iei un brad artificial ca sa nu poluezi, fara sa stii, faci exact ce nu iti doresti. Adica poluezi. Pentru ca acestia sunt creati din PVC si un plastic care se obtine din petrol printr-o procedura care elimina in aer substante toxice pentru natura. Ai grija sa nu te pacalesti la acest capitol!

Pana la urma, nu conteaza ce alegi sa impodobesti, pentru ca niciuna dintre variante nu este cea corecta sau cea gresita. Important este sa ii ai pe cei la care tii aproape de aceasta sarbatoare. Craciun fericit!

Advertorial

Sursa foto: pixabay.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Expertul Acasa.ro, arhitect Silvia Teodorescu: Casa inteligenta, intre confort si moft

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa oferi un cadou inspirat?

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa creezi un decor deosebit folosind un paravan decorativ?

Experti Casa

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului