Amenajarea casei

#curatenie casa #sarbatori de iarna #craciun #sfaturi practice

Pregateste-ti din timp casa pentru sarbatori!

Luna decembrie este una dintre cele mai aglomerate perioade din an. Vin sarbatorile, asa ca trebuie sa pui la punct lista de cadouri, sa concepi meniul pentru masa festiva, sa te gandesti pe cine inviti la masa, sa alergi prin magazine dupa decoratiuni si alte maruntisuri si, desigur, sa dai randament optim la serviciu. Cu atat de multe sarcini in plan, nu este de mirare ca lasi casa pe ultimul loc si te ocupi de ea pe ultima suta de metri, cand pregatesti friptura si delicioasele sarmale.

Anul acesta, poti schimba putin lucrurile. Ce ai spune daca ti-ai pregati casa din timp pentru sarbatori, iar in preajma Craciunului te-ai putea ocupa doar de cadouri, mancare si invitati? Iata ce ar trebui sa faci pentru a avea o casa cocheta pana de sarbatori.


1. Repara ce s-a stricat

Ai o usa care scartaie la cea mai mica atingere, robinetul din bucatarie picura intruna sau tapetul pe care tocmai l-ai dezlipit a lasat urme inestetice pe pereti? Este momentul sa repari toate aceste lucruri, pentru a fi mai linistita de sarbatori.


2. Depoziteaza lucrurile de care nu ai nevoie

Inca mai ai decoratiuni de vara prin casa? Strange-le si depoziteaza-le intr-o cutie. La fel ar trebui sa procedezi cu toate celelalte lucruri care nu iti mai sunt utile, dar care aduna praful degeaba si creeaza un decor dezordonat si sufocant. Noteaza pe fiecare cutie ce contine, ca sa-ti gasesti lucrurile mai usor la nevoie.


3. Fa mici schimbari de decor

Chiar daca nu iti permiti sa-ti schimbi canapeaua sau mobila de bucatarie, inaintea sarbatorilor ar fi frumos sa faci cateva schimbari minore de decor. Nu doar ca iti vor da o stare de bine, dar vor si crea o atmosfera revitalizata. Vopseste unul dintre pereti intr-o culoare pastelata, rearanjeaza piesele de mobilier, schimba husa canapelei, inlocuieste vechiul covor etc.


4. Gandeste-te la decorul de sarbatori

Vrei ca anul acesta sa-ti surprinzi invitatii cu aranjamente deosebite pentru masa festiva? Cauta-le inca de pe acum, pentru a fi sigura ca gasesti exact lucrurile pe care le vrei.


5. Fa curatenia cea grea

Chiar daca mai este mult pana de sarbatori, ai nevoie de timp pentru a spala geamurile si perdelele, faianta din baie si cuptorul din bucatarie.

Intotdeauna este bine sa fii cu un pas inaintea sarbatorilor si sa pui la punct toate detaliile, astfel incat in apropierea lor sa faci doar o curatenie superficiala si sa ai mai mult timp pentru familie, prieteni si, de ce nu, pentru tine.

Sursa foto: pearlsandparsnips.blogspot.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Pentru specialisti

Top

Cauta-ti perechea