Amenajarea casei

#casa #gradina #hrana #curatenie #fobie #frica #paianjen

Cum sa scapi de paianjenii din casa

Sa fie vorba de o fobie sau de aspectul neingrijit pe care paianjenii il dau locuintelor noastre? Probabil ca si la tine in baie a aparut macar o data o arahnida nevinovata, iar daca nu, afla ca niciodata nu este prea tarziu pentru o prima intalnire. Daca esti una din acele persoane care se tem de paianjeni , iata ce poti face pentru a-ti feri casa de ei.



 

1 Aspira cu simt de raspundere

In general, paianjenii apar in zonele intunecate ale casei, in colturi sau in acele locuri in care exista foarte mult praf. Chiar daca nu ii vezi, probabil ca observi din cand in cand aparitia panzelor in care acestia traiesc si se inmultesc.

Atunci cand faci curatenie este foarte important sa folosesti aspiratorul si nu matura. Ouale de paianjen sunt foarte mici, aproape insesizabile cu ochiul liber. Atunci cand maturi risti sa le imprastii prin restul casei, pe covoare sau mochete. Un aspirator fara sac este cea mai buna varianta, deoarece ai posibilitatea sa il speli si sa il dezinfectezi dupa fiecare utilizare. De asemenea, poti folosi si un aspirator cu sac de unica folosinta.

Aspira cu atentie zona de sub pat sau din spatele canapelei, muchiile formate intre pereti si tavan, precum si intre pereti si podea, plintele si spatiile din spatele dulapurilor. In concluzie, aspira toate locurile ascunse in care nu ai acces de obicei. Curatenia generala, practicata de cateva ori pe an nu este suficienta pentru combaterea si prevenirea paianjenilor.

2 Indeparteaza sursele de hrana

Probabil ca ai observat de nenumarate ori insecte prinse in panzele paianjenilor din gradina sau din curtea blocului. Ei bine, de ce la tine in casa nu s-ar putea intampla acelasi lucru? Dintr-un anumit punct de vedere, paianjenul poate fi considerat sanitarul unei case, deoarece aduna muste, tantari si gandaci, insa cine poate rezista calm la vederea acestei insecte atat de „infricosatoare”?

Respectand proportiile lantului trofic, este bine sa observam ca unul dintre motivele pentru care arahnidele apar in casele noastre este chiar permisivitatea noastra vis a vis de insectele de afara. Astfel, un prim pas este aplicarea unor metode de combatere a gandacilor, a musculitelor de fructe, a moliilor si montarea unei plase impotriva tantarilor si mustelor.

Alimentele neacoperite, caldarea de gunoi si vasele nespalate atrag o sumedenie de insecte la tine in casa. Prevenind aparitia acestora, esti cu un pas mai aproape de combaterea paianjenilor.

3 Astupa fisurile si gaurile

Paianjenii, desi par voluminosi, se pot strecura in orice crapatura sau fisura din lemn. Acesta este motivul pentru care uneori ii gasesti in dulapul de incaltaminte, alteori in debaraua de alimente sau intre geamurile duble ale ferestrei. Probabil ca nu vei putea face fata tuturor orificiilor minuscule din casa ta, insa este bine sa le descoperi pe cele evidente si sa le astupi cu un material potrivit: chit de lemn pentru tamplaria din lemn, chitul pentru finisaj pentru orificiile din pereti sau din jurul prizelor si intrerupatoarelor, silicon si spuma poliuretanica pentru gresie, faianta, plastic si sanitare.

4 Ai grija de spatiile din jurul casei

Daca locuiesti la curte sau la parterul unui bloc, atunci nu permite ca in apropierea ferestrelor sa se afle gramezi de gunoi, pietre, resturi de la renovari, lemn sau nisip.

Curata veranda sau terasa cat mai des si stropeste curtea in peioadele mai putin ploioase ale anului. Evita sa plantezi copaci sau gazon pana in dreptul casei, deoarece verdeata atrage insectele si, implicit, paianjenii.

Seara este bine sa inlocuiesti lumina becurilor cu lumanari parfumate cu miros de lamaie si citrice (acestea alunga insectele) sau cu globuri ecologice ce se incarca ziua cu energie solara . Citeste mai multe despre metodele de prevenire si combatere a insectelor.
5 Acorda mai multa atentie detaliilor

Desi am pus deja problema curateniei, iata cateva dintre zonele pe care le curatam rar, dar care, neingrijite, favorizeaza aparitia paianjenilor:

  • spatiul din partea inferioara a aragazului (intre cuptor si podea);
  • debaraua, camara, dulapurile din balcon si portiunea de sub cada de baie ,
  • lampile, veiozele sau bolurile lustrelor pe care le folosesti rar;
  • hainele expuse mai mult de doua zile  intr-un cuier sau pe un stativ.

6 Diminueaza-le numarul si alunga-i

Atunci cand observi un paianjen in locuinta ta inseamna ca undeva in apropiere este foarte probabil sa se afle si un saculet cu ouale depuse de acesta. Daca nu vrei ca in urmatoarele zile sa apara 20 de paianjeni in plus, atunci rezerva-ti cateva minute si depisteaza-i cuibul. Saculetul este prins in panza de paianjen, asa ca nu vei cauta acul in carul cu fan.

Probabil ca de obicei folosesti un spray clasic impotriva insectelor. Avand in vedere gradul ridicat de toxicitate, nu este recomandat sa il utilizezi in prezenta animalelor de companie sau a copiilor mici. Avand in vedere ca paianjenii apar cel mai frecvent in baie si in bucatarie (chiar si printre alimente), spray-ul cu insecticid se dovedeste a fi extrem de periculos.

In schimb, uleiul de eucalipt, menta si coaja sau esenta de lamaie, pozitionate strategic, alunga paianjenii chiar si din cele mai bune ascunzatori. De asemenea, mai poti folosi usturoi, frunze de rosii sau coaja de mar.

Daca nu ai timp sa te ocupi de curatenia casei tale, insa vrei sa lasi totul pe maini bune, iti poti gasi o menajera pe CautaMenajera.ro.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, arhitect Silvia Teodorescu: Casa inteligenta, intre confort si moft

Expertul Acasa.ro, Silvia Teodorescu, arhitect

Pune o intrebare

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui: Ce influenta are echinoctiul de toamna asupra noastra

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui

Pune o intrebare