Amenajarea casei

#amenajare casa #locuinta mica # amenajare locuinta #mobilier rabatabil

Creeaza mai mult spatiu in casa cu ajutorul mobilierului rabatabil

Locuinta ta este prea mica si cu greu mai gasesti spatiu pentru a te misca pe langa pat, canapea sau masa? Chiar si asa n-ar trebui sa iti mobilezi casa cu mai putin bun-gust. Si asta pentru ca exista solutii absolut ingenioase pentru optimizarea spatiilor mici!

Masa care nu ocupa spatiu

Te-ai gandit vreodata ca masa pe care obisnuiesti sa iei cina sau micul dejun ar putea sa dispara ca prin minune atunci cand nu o folosesti? Iata cum arata o masa si o bancheta retractabila, extrem de utila atunci cand spatiul e cel mai mare dusman al tau. Pur si simplu, atat blatul mesei, cat si bancuta se ridica pe perete fara sa te mai deranjeze.

Daca alegi o masa alba, cu greu va mai fi observata atunci cand va sta ridicata pe peretele varuit tot in alb. Portiunea care va ramane vizibila va fi doar grosimea blatului de cativa centimetri. Asta nu inseamna ca nu iti poti alege mobilierul asa cum doresti. Poti opta si pentru piese din lemn natur sau lacuite, foarte moderne.

Acest tip de mobilier ti se va dovedi extrem de util mai ales daca ai si copii care sunt obisnuiti sa alerge de colo-colo si care ajung de multe ori sa se raneasca de colturile mesei. In plus, se preteaza foarte bine si pentru a fi facut la comanda, intr-un atelier de tamplarie.

Patul din tavan

Si sa nu crezi ca doar masa de bucatarie poate fi suspendata. Ce ai zice daca si patul pe care obisnuiesti sa te relaxezi dupa o zi obositoare de munca ar disparea ca prin minune dintr-o singura miscare? Da, da! Totul este posibil!

Americanii au creat un sistem desprins parca din filme. Nu este vorba despre celebrele paturi care se rabateaza pe perete precum cele din camerele copiilor de la gradinita, ci de un pat care se ridica, printr-un sistem de scripeti, in tavan!

Nu trebuie sa iti faci griji. Inginerii au fost suficient de ingeniosi incat sa creeze un sistem atat de sigur incat n-ai de ce sa te temi ca te trezesti cu patul... in cap! Asadar, in loc de o canapea extensibila, mai bine iti alegi un pat retractabil.

Sursa foto: freshome.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea