Amenajarea casei

#case # modele case # case vechi #case epoca medievala

Ai locui intr-o casa plasata sub pamant sau in copac?

Pesterile au reprezentat casele ideale timp de mii de ani, locul in care oamenii se refugiau de animale sau de furia naturii. Odata cu redescoperirea calitatilor pamantului dar si cu cresterea popularitatii stilului eco, oamenii, mai mult sau mai putin excentrici, incep sa se intoarca la obiceiurile medievalilor, dar il numesc futuristic.


 Una dintre cele mai mari case construite sub pamant se afla in New York. Fosta baza de rachete, cladirea a fost cumparata de compania 20th Century Castles pentru suma de 2,3 milioane de dolari. Pe vremuri, aceasta constructie a fost folosita ca centru de control si de lansare a rachetelor insa a fost transformata ulterior intr-un spatiu de 700 de metri patrati dispusi pe doua nivele, in care sunt organizate trei dormitoare cu bai, un living si bucatarie deschisa. La suprafata casei se afla un hangar unde a fost amenajat un living cu semineu si pridvor iar accesul sub nivelul solului se face pe o scara.
 

Casele amplasate sub pamant


Comparativ cu viata intr-o casa obisnuita, traiul sub pamant ofera beneficiul unei temperaturi constante, confortabile, fara necesitatea de a instala termosistemele cu care suntem obisnuiti, straturi de materiale termoizolante sau fonoabsorbante.

Datorita temperaturii stabile de la suprafata Pamantului, costurile de energie pentru casele construite in pamant scad cu pana la 80% iar adaugarea unor panouri solare sau cu celule fotovoltaice inseamna eliminarea totala a acestor costuri. Aceste avantaje ale caselor sub pamant au fost conturate intr-un articol publicat in Wall Street Journal.

Un alt avantaj este acela ca locuinta este mult mai protejata in fata intemperiilor naturii si nu necesita exterior.
Insa, pe de alta parte, casele construite total sau partial sub pamant pot fi afectate cu usurinta de inundatii, mai ales daca sistemul de hidroizolare nu a fost facut temeinic.
 

Casele amplasate in copaci


Casutele construite in copac au inceput sa se bucure de succes la inceputul anilor 1990 in tari de pe continentul american sau din Europa. Au devenit locul de joaca preferat al copiilor si o evadare din cotidian pentru cei mari. Acest lucru s-a datorat si avansului tehnologic care a permis realizarea constructiilor sigure, cu un impact cat mai scazut asupra mediului.

Cererea tot mai mare a dat nastere unei adevarate industrii astfel incat, in prezent, in Europa exista peste 30 de companii specializate care construiesc in copaci de la structuri destinate copiilor pana la case complet functionale. Mai mult decat atat, designeri renumiti din intreaga lume si-au pus la bataie creativitatea pentru a da nastere celor mai nastrusnice si interesante casute amplasate in copaci.

La polul opus celor pentru care o este un lux se afla triburile papuase pentru care traiul intr-o de acest gen este necesar supravietuirii. Membrii tribului Korowai sunt nevoiti sa isi amplaseze casele la inaltimi care ajung pana la 40 de metri pentru a-si proteja hrana, dar si pe ei insisi de atacurile animalelor salbatice sau ale membrilor altor triburi.

Casele din copaci au fost folosite si ca mijloace de protest impotriva abuzurilor asupra mediului. Protestatarii s-au instalat in case si au refuzat sa coboare reusind astfel sa impiedice aparitia unor constructii in zone protejate sau defrisarile.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Expertul Acasa.ro, arhitect Silvia Teodorescu: Casa inteligenta, intre confort si moft

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa oferi un cadou inspirat?

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa creezi un decor deosebit folosind un paravan decorativ?

Experti Casa

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea