Amenajarea casei

# greseli amenajari # amenajari pe care le vei regreta #amenajari interioare

5 amenajari interioare pe care le vei regreta mai tarziu

Din cand in cand, fiecare persoana simte nevoia sa faca cel putin o mica schimbare in locuinta. Psihologii chiar incurajeaza acest lucru: schimbarile sunt bune si contribuie la o stare de spirit pozitiva. Tine cont insa sa faci transformarile in locuinta in asa fel incat sa nu regreti mai tarziu. Inainte sa incepi sa demolezi pereti sau sa cumperi unele lucruri pentru casa, iata cateva idei de amenajari interioare pe care ar fi de preferat sa le eviti.

O cada in stilul unui SPA de lux

O cada de baie tip SPA de sine statatoare poate fi un detaliu sofisticat si impresionant, insa acest tip de amenajare se va dovedi a nu fi extrem de practic, pentru ca ocupa mult loc in incapere. O baie aglomerata, unde obiectele sunt dispuse nepotrivit este greu de intretinut si curatat. In acelasi timp, pentru a umple o astfel de cada, trebuie sa consumi de fiecare data o cantitate mare de apa, ceea ce s-ar putea sa afecteze serios bugetul pentru intretinerea locuintei.

Camera transformata in dressing

Locuinta ta este suficient de mare incat o camera este nefolosita? Cu toate ca tentatia de a o transforma intr-un dressing incapator este mare, gandeste-te bine inainte sa dai incaperii o noua destinatie. Poate pentru o perioada de timp ti se va parea comod sa pastrezi hainele si pantofii pe rafturi, in dulapuri si organizatoare, in asa fel incat sa le gasesti cu usurinta. Atunci cand vei dori insa sa vinzi locuinta, aceasta modificare va reprezenta un impediment, pentru ca ai pierdut o camera transformand-o in dressing. In aceasta situatie ori va trebui sa vinzi casa la un pret mai mic, ori sa transformi incaperea la loc, in dormitor.

Modele personalizate de faianta si pardoseala

Ti-a atras atentia un anumit model de faianta pe care l-ai vazut intr-o revista sau ti-a placut la nebunie podeaua din casa de vacanta de pe malul marii, unde ti-ai petrecut concediul, iar primul impuls este sa faci si acasa anumite transformari pentru a fi in pas cu tendintele actuale in materie de design interior. Gandeste-te bine insa daca vrei sa schimb parchetul sau faianta din casa, pentru ca nu este la fel de simplu ca atunci cand inlocuiesti un accesoriu oarecare. Tendintele in design interior vin si pleaca si ceea ce astazi ti-a placut, s-ar putea ca maine sa nu se mai poarte.

Blat de bucatarie de granit sau quartz

Blaturile de bucatarie din granit sunt in acest moment una dintre tendintele in amenajari interioare, dar ar fi bine sa te inarmezi cu mult curaj si cu o doza de calm, daca vrei sa faci aceasta schimbare si la tine in bucatarie. Tine cont ca orice obiect de portelan care se loveste de blat se va sparge. De asemenea, suprafata de granit este poroasa, asadar blatul va trebui sigilat cu regularitate, in plus exista tendinta de a se crapa. Uleiul de masline sau vinul rosu, spre exemplu, pateaza suprafetele de granit.

Dulap cu rafturi in bucatarie

Din punct de vedere estetic, dulapul cu rafturi deschise in bucatarie, pare a fi o idee grozava. Cand vine insa vorba de spatiu pentru a depozita toate obiectele necesare in bucatarie, aceste rafturi nu sunt o solutie practica, pentru ca vei constata ca nu ai unde sa depozitezi nici macar strictul necesar.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Pentru specialisti

Top

Cauta-ti perechea