Amenajarea casei

#amenajarea casei #amenajare #casa #stil

Stilul Art Nouveau

Primul stil modern al secolului XX, Art Nouveau , se diferentiaza de stilurile care l-au precedat prin faptul ca este inspirat foarte mult din natura. Florile si frunzele sunt definitorii pentru acest stil si sunt prezente sub forma unor diverse ornamente. Art Nouveau este caracterizat de linii curbe, ondulate, dinamice care imita silueta unor plante agatatoare. Stilul a fost preluat de toate artele vizuale, arhitectura, moda, pictura, design interior si arte decorative.


1 Istoric


Radacinile miscarii Art Nouveau se afla in romantism si in miscarea artistica Arts and Crafts. Toate formele folosite conventional in alte stiluri artistice sunt redesenate in Art Nouveau ca fiind pline de viata. Curbele ondulate par a creste si a se dezvolta in tot felul de forme, amintind de plante ce sunt pe cale de a imboboci sau a inflori. Datorita acestor curbe, artefactele si cladirile care apartin acestui stil par insufletite.

Art Nouveau utilizeaza diverse motive stilizate existente in natura, de la ierburi marine la muguri florali si de la formele nevertebratelor, a insectelor in special, la curbele ce se regasesc in feline si pasari rapitoare.

Numele acestui stil provine de la numele unui magazin din Paris ce a fost deschis in 1895, „Maison de l'Art Nouveau”, care expunea si vindea obiecte de arta cu forme ca cele amintite mai sus, nemaintalnite pana la acea vreme.

Chiar daca primele influente ale Art Nouveau provin din motivele florale folosite pentru decorarea tapiseriei mobilierului si tapetului care apartineau stilului Victorian, acest nou stil decorativ evita excesul ornamental specific celui anterior.


2 Culori


Culorile folosite in Art Nouveau sunt destul de temperate si au tente sobre.

Printre cele mai intalnite culori se numara galben mustar, rosu-caramiziu, oliv si maro. Ici colo sunt folosite accente de culoare din violet sau albastru.


3 Mobilier


In general, piesele de mobilier au linii rotunde, sinusoidale, elegante. Sunt confectionate din lemn, in combinatie cu sticla si metal. Unele piese de mobilier sunt tapisate si au modele florale stilizate. Dulapurile au de regula multe sertare, cu geamuri pictate.

Scaunele sunt cu spatarul inalt iar mesele sunt joase si pot avea blatul din sticla colorata. De altfel, sticla pictata si vitraliile sunt definitorii pentru acest stil. Ea se foloseste in confectionarea obiectelor decorative, a lampilor sau pentru panouri incastrate in mobilier sau geamurile usilor.


4 Imprimeuri


Art Nouveau este caracterizat si de utilizarea diverselor imprimeuri si forme ornamentale. Acestea sunt folosite in decorul peretilor sau tapetului, a materialelor textile si a tapiseriilor.

Cele mai des intalnite forme ornamentale sunt: flacara si scoica (inspiratii ale stilului Rococo ), frunze, flori (mai ales mac si liliac), fructe (de cele mai multe ori struguri), crengi si plante agatatoare, ierburi marine, corali, pasari (in speciali pauni), dragoni zburatori.


5 Accesorii


O casa decorata in stil Art Nouveau are numeroase accesorii specifice. Lampile si lustrele sunt adevarate opere de arta. Apot avea linii rotunjite, ce imita nervurile florilor si sunt confectionate din lemn de calitate, fier forjat si sticla colorata.

Obiectele de arta si ceasurile de perete sunt alte elemente-cheie ale unei astfel de locuinte. La fel si oglinzile somptuoase cu rame de bronz sau lemn sculptat, cutiile de bijuterii si cuferele pictate, vazele si diverse portelanuri.


 

Sursa foto : www.thelennoxx.com

  •   2010-07-26
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Raluca Pascan

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui: Ce influenta are echinoctiul de toamna asupra noastra

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion: Socul anafilactic la caine si pisica

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion, medic veterinar

Pune o intrebare