Amenajarea casei

#scara in spirala #design interior #scara #amenajari interioare #constructie casa

Scara in spirala sau cum sa economisesti spatiu in mod inteligent

Scara in forma de spirala este tot mai des folosita in amenajarile interioare. Dincolo de aspectul spectaculos, este si extrem de utila intrucat nu ocupa foarte mult spatiu. Iata si alte motive pentru care o astfel de scara este o solutie pentru o casa cu etaj.

Scarile in spirala sunt o modalitate foarte buna de a sublinia stilul unei camere, dar si de a crea un accent spectaculos, menit sa atraga toate privirile. Acest gen de constructii au un fel aparte de a aduce ceva nou si diferit in orice decor.

Designerii sunt de parere ca o scara interioara trebuie sa se adapteze stilului intregii constructii. Mai exact, poate fi eleganta, avangardista sau traditionala, insa important e ca aceasta scara sa nu faca nota discordanta cu interiorul locuintei.

Aspectul compact al scarii in forma de spirala este un alt avantaj esential atunci cand vine vorba despre economisirea spatiului, atat de important in orice casa. O astfel de scara poate ocupa doar 1,5 metri patrati!

Specialistii in amenajari interioare mai vorbesc despre un atu de baza al acestui gen de constructie. Si anume despre luminozitatea sporita comparativ cu o scara clasica. Treptele, care de cele mai multe ori sunt deschise, permit fantelor de lumina sa se strecoare lejer si nu obtureaza vizual spatiul. Nu e de lepadat un alt avantaj: o scara in spirala este cu mult mai ieftin de construit decat una traditionala.

Dar o scara in spirala nu este doar functionala, ci si atractiva. Intr-o incapere mica si cu un tavan jos, o scara in spirala care sa conduca spre etajul superior va conferi si iluzia optica de inaltime sporita a spatiului.

Geometria ei, cu linii curbe, linii frante, o transforma intr-un punct focal al camerei. Balustradele din sticla sau chiar treptele din acelasi material transforma o scara interioara in spirala intr-o piesa eleganta si spectaculoasa in acelasi timp.

Si pentru ca vorbeam despre aspectul decorativ al acestui gen de scara, iata una care duce catre o pivnita. Capacul din policarbonat transparent lasa la vedere decorul subteran senzational creat de spirala din lemn.

Sursa foto: minimalisti.com

  •   2015-03-18
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Gabriela Jianu

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion: Pancreatita acuta la caine

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion, medic veterinar

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului