Amenajarea casei

#petrecere Halloween #organizare petrecere #decoratiuni halloween #halloween #amenajare casa

Ponturi pentru a organiza o petrecere reusita de Halloween

Organizarea unei petreceri reprezinta o modalitate distractiva de a marca sarbatoarea americana a Halloweenului. Fie ca ai mai organizat si in trecut asemenea petreceri, fie ca te afli pentru prima data in fata unui astfel de demers, iti oferim cateva ponturi care te vor ajuta sa pui la punct detaliile unui party excelent de Halloween!


Alege tematica petrecerii


Tematica petrecerii de Halloween poate parea destul de evidenta, insa, daca iti doresti, poti gasi intotdeauna "subteme", mai concrete decat un party cu elemente infricosatoare si dovleci. Variantele sunt nenumarate, in functie de preferintele personale; iata si ce iti sugeram noi:
 

  • Bal mascat de Halloween. Aceasta va fi o petrecere in care toti invitatii trebuie sa poarte costume creative, infricosatoare.
  • Halloween dansant. Creeaza un playlist cu muzica potrivita pentru o sarbatoare precum Halloweenul (ai putea merge pe melodii precum cea a trupei Backstreet Boys, "Backstreet's Back", prevazuta cu un videoclip infricosator) si organizeaza un party presarat cu mult dans.
  • Petrecere de Halloween cu mancare dubioasa. Concentreaza-te asupra preparatelor culinare, care trebuie sa aiba neaparat un aspect adecvat sarbatorii.



Umple casa cu decoratiuni de Halloween


O petrecere de Halloween nu are farmec in absenta decoratiunilor infricosatoare care impanzesc intreaga casa! Retine ca decorarea locuintei cu elemente de Halloween iti va lua mai mult de o zi, mai ales daca te-ai hotarat sa iti confectionezi chiar tu o parte dintre decoratiuni. Aloca, asadar, chiar si o saptamana amenajarii corespunzatoare a casei dinaintea party-ului de Halloween si planifica in functie de tematica aleasa anterior.

Spre exemplu, pentru un Halloween ca la carte, in care tema principala este Groaza, vei avea nevoie de obiecte decorative precum plase false de paianjen, paianjeni de plastic, schelete, cranii, sobolani, lilieci si fantome. Aplica panza de paianjen pe corpurile de iluminat, pe mobilier, deasupra usilor si la ferestre pentru a crea impresia de casa parasita si bantuita. Adauga, apoi, restul decoratiunilor si finalizeaza cu obiecte luminoase, precum dovlecii sculptati cu lumanari-pastila in interior.

In schimb, daca organizezi un Halloween dansant, este important in primul rand sa amenajezi ringul in cea mai spatioasa camera a casei. Odata stabilita incaperea cu pricina, muta piesele de mobilier in asa fel incat sa generezi cat mai mult spatiu, insa nu uita sa pui la dispozitia dansatorilor scaune suficiente pentru a-si odihni picioarele obosite. Totodata, asigura-te ca amenajezi un colt special pentru masa cu preparatele culinare si bauturile de Halloween. In cele din urma, adauga decoratiunile de Halloween cat mai aproape de marginea camerei, pentru a te asigura ca nimeni nu se impiedica de ele.


Avertizeaza vecinii


Un gest de curtoazie, care te poate scuti de o multime de probleme ulterioare, precum plangerile adresate politiei din cauza zgomotului, este acela de a-ti anunta vecinii de iminenta petrecere de Halloween. Cu aceasta ocazie, le poti lansa si lor o invitatie la party sau le poti comunica intervalul orar aproximativ in care va avea loc petrecerea.

Foto: aflexiblelife.com

 

  •   2012-10-19
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Alexandra Florea

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului