Amenajarea casei

#oglinda baie #mobilier baie #amenajare baie

Oglinda din baie, un accesoriu necesar

Oglinda din baie este un accesoriu caruia i se simte lipsa imediat atunci cand lipseste din baie. Rolul sau practic incontestabil este dublat de un rol decorativ, oglinda fiind unul dintre accesoriile esentiale din aceasta incapere a casei.
 

Oglinda simpla sau multipla


De obicei, baile sunt amenajate cu oglinzi simple, de diverse dimensiuni si forme. O oglinda simpla indeplineste rolul pentru care este instalata deasupra chiuvetei, fiind suficienta pentru activitatile zilnice din baie, precum ras, pieptanat, periat pe dinti etc.

Exista, insa, oglinzi multiple, prinse cu balamale, perfecte pentru persoanele care vor sa foloseasca oglinda pentru a vedea cat mai mult din corp. Astfel de oglinzi sunt potrivite, de exemplu, pentru tratamente corporale sau pentru baile amenajate ca spa.
 

Oglinda separata sau cu dulap


Pentru baile de dimensiuni medii si mari, un dulapior suspendat cu oglinda pentru baie poate fi cea mai buna alegere. Avantajul consta in cele doua functii ale acestei piese de mobilier. Dezavantajul il reprezinta suprafata mica disponibila pentru oglinda.
 

Forme pentru oglinda de baie


Formele oglinzilor de baie se aleg in functie de dimensiunea chiuvetei si a dulapiorului de sub ea sau a blatului de chiuveta. In cazul unui lavoar mic de baie, oglinda poate fi patrata, dreptunghiulara, rotunda sau ovala, simpla sau cu rama. Pentru baile mari, cu doua lavoare alaturate si prinse pe acelasi blat, se poate instala o oglinda mare, dreptunghiulara. Unele modele de oglinzi au aplicatii metalice in diverse modele.

Daca rolul estetic primeaza in fata celui practic, opteaza pentru o serie de oglinzi in forme neregulate, fixate unele langa altele. In acest fel obtii un efect optic deosebit.
 

Oglinda cu lupa


Baie folosite pentru activitati minutioase precum pensatul sau machiatul pot avea o oglinda suplimentara, cu lupa. Aceasta se fixeaza pe perete si are un brat mobil, pentru a o aseza in pozitia dorita. Oglinda are doua fete, una obisnuita si una cu lupa. Produsul este rezistent la umezeala si costa in jur de 20 lei.

Un alt model de oglinda cu lupa este cel de masa, cu picior si suport. Un asemenea accesoriu este recomandat pentru baile spatioase, unde exista un blat lung sau un raft inalt.

Oglinda cu instalatie electrica


Oglinda din baie poate fi achizitionata simpla sau cu un model cu sistem de iluminat integrat. Acesta din urma este disponibil la tipul de oblinda moderne, cu neoane sau spoturi luminoase.

Alegerea instalatiei de iluminat trebuie facuta in functie de cantitatea de lumina naturala din baia respectiva. In baile fara ferestre, este recomandat sa se foloseasca becuri mari.
 

Siguranta in cazul unei oglinzi de baie


O oglinda de baie trebuie sa fie fixata pe perete cu dispozitive de fixare alese in functie de tipul de material din care este construit peretele respectiv.

Pentru a impiedica raspandirea cioburilor in caz de spargere accidentala, oglinda este bine sa fie prevazuta cu un film protector.

Sursa foto: acutaboveglass.com
 

  •   2012-09-14
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Elisa Costache

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, sociolog Elena Carstea: Reguli de calatorie cu animalul de companie

Expertul Acasa.ro, Elena Carstea, sociolog

Pune o intrebare