Amenajarea casei

#hartie #reciclare #accesorii #baie

Modalitati de a folosi hartia igienica

Hartia igienica este unul dintre cele mai comune obiecte din casa, insa rolul ei principal, igienic, este doar una dintre functiile pe care le poate indeplini. Atat hartia, cat si suportul acesteia, din carton, se dovedesc accesorii utile in locuinta. Descopera alte feluri in care poti folosi hartia igienica.

1 Jucarii pentru animale de companie
 

Tubul de carton al hartiei igienice este jucaria perfecta pentru animalele de companie de dimensiuni foarte mici, precum porcusorii de guinea, hamsterii, pasarile. Tuburile reciclate pot fi folosite ca atare sau se pot construi diverse tuneluri, poduri, tobogane etc.
 

2 Accesoriu de depozitare
 

Daca ai nevoie de un accesoriu care sa-ti tina legate diverse lucruri mici, pentru ca acestea sa nu se mai imprastie, foloseste un tub de carton de la hartia igienica. Poti strange in el cabluri, tinandu-le in ordine si impiedicandu-le sa se mai amestece intre ele. Creioane, sosete, obiecte de lenjerie, esarfe, pungi de plastic si alte astfel de lucruri pot fi adunate intr-un tub.
 

3 Jucarii, decoratiuni, accesorii
 

Copiii priceputi la artizanat pot sa creeze tot felul de lucruri din hartie igienica si din cotorul acesteia, de la decoratiuni pentru bradul de Craciun la figurine in relief.

De asemenea, tuburile pot fi utilizate si de catre adulti in diverse scopuri utile si decorative. Un inel obtinut dintr-o bucata de tub, decorat elegant cu o hartie speciala sau cu alte accesorii, poate sustine un servetel de masa.
 

4 Intaritor pentru genti si incaltaminte
 

Gentile pe care nu le folosesti o perioada mai lunga pot sa-si mentina forma daca le umpli cu hartie igienica. Pantofii si incaltamintea moale, care tinde sa se lase, pot fi umplute cu hartie igienica pentru a evita sifonarea materialului din care sunt facute.
 

5 Recipiente pentru insamantare
 

Tuburile de carton pot fi folosite la plante, pentru insamantare. Tuburile pot fi infipte direct in pamant.
 

6 Protectie lumanare
 

Lumanarile obisnuite, din ceara, sunt greu de tinut direct in mana, ceara fierbinte care se scurge fiind destul de neplacuta. Un tub de carton cu marginea indoita poate servi ca un instrument protector.
 

7 Suport de accesorii de par
 

Daca nu-ti gasesti niciodata agrafele si elasticele de par, un tub de carton de la o hartie igienica poate fi utilizat ca suport. Astfel, accesoriile mici vor fi atasate de ceva si vor fi depozitate ordonat.
 

8 Bigudiuri
 

Tuburile de carton pot fi utilizate pe post de bigudiuri, in situatia in care nu le ai pe acestea din urma la indemana. Ruleaza suvitele de par si apoi prinde-le cu elastic sau clame.
 

9 Dischete demachiante
 

Cand nu ai dischete demacheante, foloseste o hartie igienica moale pentru a o impregna cu solutia demachianta dorita. Va actiona la fel de eficient ca materialele din vata.
 

10 Absorbant
 

Foloseste hartie igienica pe post de absorbant, in loc de servetele, sugativa, carpe, bureti etc. Cand folosesti un ruj, poti estompa culoarea apasand buzele de o bucata de hartie. Desenele copiilor in acuarela pot fi salvate de pete daca folosesc hartie igienica atunci cand nu au nimic altceva la indemana.

  •   2011-04-14
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Andra Rotaru

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii