Semineu

Mic istoric al semineelor

Semineul nu a fost dintotdeauna de forma celui cunoscut astazi (focar si cos). La inceput, in locuintele rudimentare se facea o groapa in pamant, unde se aprindea focul. Acoperisul casei avea o gaura pe unde iesea fumul. Cu toate acestea, vantul era cel care impingea fumul fie afara din casa, fie inapoi. Numai dupa aparitia cosului de fum acesta a fost directionat in spatiul exterior.

Dupa a doua jumatate a secolului al XVI-lea, Vincenzo Scammozzi, unul dintre cei mai vechi constructori de seminee, a descris tipurile acestuia. Scammozzi a stabilit existenta a 3 tipuri mari de seminee: cel montat integral in perete, partial in perete si cel deschis, montat in afara peretelui.

In 1678 Printul Ruppert, nepotul Regelui Charles I, a inventat sistemul de aer pentru ventilarea semineului. Astfel, procesul de ardere a fost imbunatatit. In prima jumatate a secolului al XVII-lea, Louis Savot a dezvoltat conceputul de circulatie a aerului cald in interiorul semineului.

La inceputul secolului al XVIII-lea Ben Franklin a construit prima camera de convectie, marind eficienta calorica si economisind lemnele consumate. Tot el a realizat prima instalatie de pompare a aerului proaspat la baza focului si dirijarea aerului cald.

La sfarsitul secolului al XVIII-lea Count Rumford a inventat prima gura de semineu mai inalta, asezata pe o fundatie, precum si dirijarea fumului pe un horn. Pe la inceputul secolului al XIX-lea, Brochet in Paris a patentat un nou tip de semineu. Este vorba despre un semineu in care se puteau monta trei tuburi, avand rolul de a conduce aerul cald in camere.

Ce este un semineu?

Un semineu este compus in principal din doua elemente: focarul si cosul pentru fum. Semineul obisnuit are de regula o fundatie, o vatra, o deschidere, un cenusar, o camera de fum si o gura de tiraj. La acestea se adauga placile, ustensilele, ornamentele etc (placa pentru spatele semineului, usa sau grilajul, paravanul pentru scantei etc).

Principiul de functionare consta din urmatoarele: aerul rece intra pe la baza semineului. Aerul este incalzit si transferat catre camera, in timp ce fumul si scanteile sunt conduse spre cos (horn).

Tipuri de seminee

Semineele se impart in doua mari tipuri:
 

Seminee fixe
 

Sunt seminee care reprezinta elemente din arhitectura locuintei. Acestea fac parte din zidaria casei, facuta in caramida, piatra sau ciment si au cosuri de fum . Cele construite din caramida (refractara) sau piatra reprezinta tipul cel mai cunoscut, cel care a precedat constructiile din beton.
 

Seminee mobile
 

Sunt acele seminee fabricate (prefabricate) sub forma unor carcase de metal, care se cumpara din magazine si pot fi puse oriunde in casa. Acestea sunt alimentate cu diverse tipuri de combustibil, lemn, gaze naturale, propan etc. La semineele moderne, combustibilul utilizat este de tip solid (lemn), gazos, electric sau chiar bioetanol.

Semineele fabricate nu necesita in mod obligatoriu un cos de fum . De exemplu, pentru un semineu alimentat cu gaz, nu este nevoie de cos. Pentru cele care functioneaza pe lemne, insa, este nevoie de un horn.

Semineele moderne se mai numesc si seminee-soba. Principalul lor avantaj consta in faptul ca nu au nevoie de o constructie speciala si pot sa fie mutate si instalate rapid si ieftin.

Semineele moderne

Puterea de incalzire a unui semineu depinde de sistemul sau de constructie, dar si de tipul de combustibil folosit.
Semineele moderne pot avea sisteme speciale de tuburi care pot sa incalzeasca si incaperi adiacente camerei in care se afla semineul.

Semineele moderne sunt realizate din materiale rezistente precum otelul. Flacara poate fi controlata de catre utilizator prin multiplele surse de alimentare cu aer. Cele care au usita din geam sunt fabricate special astfel incat sa nu se murdareasca. Astfel, produsele contemporane urmaresc sa ofere siguranta, posibilitate de constructie pe orice forma sau marime, incalzire la costuri mici si usurinta de utilizare si intretinere.

In functie de design-ul casei, semineele moderne sunt de diverse tipuri, rustic, clasic, contemporan etc.