Amenajarea casei

#decor masa #amenajare masa #masa terasa

Mananci pe terasa? 5 modalitati de a amenaja masa afara, in aceasta vara

Pregateste terasa pentru zilele insorite in care poti lua masa in aer liber. Exista numeroase modalitati de a amenaja masa afara in asa fel incat sa arate atractiv, fara ca aspectul sa fie pretentios.

O masa in aer liber, vara, trebuie sa aiba un aspect relaxat, potrivit atat pentru mic dejun, cat si pentru o cina tarzie. Iata in continuare cateva tipuri de amenajari a mesei in aer liber, pe terasa din gradina:

1 Masa amenajata in aer liber: stil vintage

Amenajeaza o masa simpla si primitoare cu ajutorul rozului. Alege o fata de masa cu dungi, in stil vintage, aspectuoasa si practica. Rupe cativa trandafiri din gradina pentru a-i folosi in decor. Aranjamentele florale de vara trebuie sa aiba un aspect spontan, folosind plantele pe care le ai disponibile in gradina.

Aseaza trandafirii in recipiente simple, de sticla transparenta. Alege o vesela care se potriveste la culoare cu cel putin una dintre dungile fetei de masa. Pune peste farfurii niste cupe vintage, pentru a intregi aspectul. Adauga niste servete de masa si gata!

Sursa foto : hgtv.com


2 Masa amenajata in aer liber: culori calde

Foloseste culorile calde ale verii pentru a le asorta perfect cu verdeata din jurul mesei. Rosul, grenaul, galbenul sunt alegeri potrivite pentru look-ul unei mese in aer liber. Combina-le cu albastru pentru crea un contrast vizual. Pentru o cina mai eleganta, adauga cateva pahare simple de vin.

Sursa foto: ab.wsimgs.com


3 Masa amenajata in aer liber: albul pur

Una dintre cele mai simple si mai sigure modalitati de a amenaja locul de luat masa afara este sa mizezi pe alb. Foloseste o masa alba, lunga si simpla, impreuna cu o fata de masa de aceeasi culoare. In acest fel, toate obiectele colorate de pe masa vor iesi in evidenta.

Aseaza in jurul mesei scaune sau bancute de culoarea lemnului natural, pentru ca intregul aspect sa fie unul relaxat, nepretentios. Imprastie niste perne colorate si decoreaza cu un cosulet de flori. Daca ai un copac in gradina cu bolta spectaculoasa, va fi perfect pentru a oferi umbra sub ramurile lui.

Sursa foto: 1.bp.blogspot.com

4 Masa amenajata in aer liber: mobilier pliant

Chiar si cel mai sters colt al curtii poate fi transformat intr-o oaza de relaxare. Desi mobilierul pliant de gradina arata, in general, ieftin si nepretentios, acesta poate fi folosit intr-o amenajare spectaculoasa. Construieste propria ta terasa cu umbreluta, scaune si masuta plianta intr-un colt banal.

Pentru a trezi la viata zona, opteaza pentru accesorii in culori puternice cum este fuchsia. Confera stil mesei prin niste platouri suprapuse, care arata intotdeauna elegant. Adauga niste flori in borcanase de sticla colorata si cateva borcane cu dulceata.

Sursa foto: housetohome.media.ipcdigital.co.uk


5 Masa amenajata in aer liber: culori naturale

Daca iti plac terasele care se confunda cu mediul inconjurator, mizeaza pe verde si pe culoarea naturala a lemnului. Amenajaza o masa cu scaune de lemn. Tapiteria crem, bej sau maro se integreaza perfect in maroul natural. Adauga o vesela verde sau de sticla transparenta, pentru a ramane intr-o paleta coloristica naturala. Daca vrei sa inveselesti putin masa, poti pune cateva flori, dupa preferinte. O astfel de amenajare clasica este o alegere sigura, pe placul oricui.

Sursa foto: housetohome.co.uk


 

  •   2012-05-24
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Elisa Costache

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion:  Identificarea cainilor cu stapan implica riscuri pentru animale?

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion, medic veterinar

Pune o intrebare