Amenajarea casei

#aerisit #locuinta #cancer #parfumuri #aer #chimicale #odorizante

Cum imbunatatesti calitatea aerului din casa

Atunci cand iesi din casa te astepti sa fii expus la poluanti si chimicale periculoase pentru sanatatea ta. Stiai insa ca aerul pe care il respiri chiar la tine acasa, departe de gaze de esapament si fum de tigara, poate fi de cinci ori mai poluat? De vina sunt produsele de curatenie si odorizantele pe care le folosesti zilnic.

In sezonul rece, atunci cand deschizi ferestrele mai rar si aerisesti locuinta mai putin, riscul de a inhala substante periculoase este si mai mare. Daca vrei sa respiri mai bine, ia in considerare urmatoarele sfaturi!

1 Foloseste produse de curatare nontoxice

Produsele de curatare, spray-urile si odorizantele pe care le folosesti zi de zi in locuinta ta reprezinta o sursa majora de toxine. Numeroase studii realizate in ultimii ani arata ca peste 50% dintre produsele casnice pe care le folosim pentru curatenie contin substante chimice periculoase pentru organismul uman.

Produsele pe baza de hidroxid de potasiu si sodiu afecteaza plamanii, iar cele pe baza de formaldehida sunt chiar cancerigene.

Nu te grabi insa sa cumperi doar produsele de curatare care sustin ca sunt nontoxice. Din nefericire, etichetele de pe produsele de curatare nu contin toate ingredientele folosite. Chiar si produsele care sustin ca sunt naturale contin substante periculoase.

Pentru a te asigura ca folosesti produse sigure, citeste bine eticheta si alege-le pe cele care contin cele mai mici concentratii de chimicale.


2 Ai grija la produsele parfumate!

Nimeni nu isi doreste o locuinta cu un miros greu, neplacut. Totusi, anumite odorizante de camera contin ftalati, substante chimice periculoase, si arome sintetice care afecteaza sistemul endocrin si activitatea hormonilor, ceea ce duce la probleme de fertilitate si chiar cancer.

Pentru a preveni aceste probleme, este mai bine sa renunti la produsele din comert si sa alegi arome naturale, precum cele de levantica, rozmarin sau citrice.

3 Indeparteaza poluantii din casa cu ajutorul plantelor

Este aproape imposibil sa pastrezi casa in totalitate fara poluanti, insa plantele tale te pot ajuta sa reduci expunerea la substantele nocive. Plantele contin in frunze si radacini anumite microorganisme care ajuta la indepartarea substantelor chimice din atmosfera.

Plantele sunt foarte eficiente, in special in eliminarea din aer a amoniacului si a formaldehidei. Ferigile, crizantemele si palmierul doamnei se numara printre cele mai bune plante care te vor ajuta sa elimini toxinele din locuinta.

Sursa foto:http://www.blisstree.com

  •   2013-01-21
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Mihaela Rotaru

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui: Cele 8 simboluri de bun augur. Tie care iti poarta noroc?

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion:  Identificarea cainilor cu stapan implica riscuri pentru animale?

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion, medic veterinar

Pune o intrebare