Frigiderul este consumatorul permanent din locuinta ta. Sunt numeroase aspecte ce trebuie luate in seama in momentul achizitiei unui frigider nou. Documenteaza-te in prealabil, intreaba un expert si nu te lasa vrajit de ofertele promotionale.

 

1 Modele de baza

combina frigorifica este compusa din frigider, in partea de sus, si congelator, in partea de jos. Este alternativa potrivita pentru a congela si sorta diverse categorii de alimente cat si pentru a stoca o cantitate mare de produse.

Volumul total al combinei variaza intre 200 si 400 l. Multitudinea de modele existente ofera si variante mai mici sau mai spatioase, in functie de producator. In general, inaltimea este cuprinsa intre 150 si 200 cm, dar si aceasta poate varia.

Preturile pornesc de la 900 RON si pot ajunge si la 4000 RON daca esti o persoana foarte pretentioasa. Urmareste promotiile din magazinele de specialitate, dar asta dupa ce te-ai documentat bine si ai luat o decizie cu privire la modelul pe care il vrei.

Frigiderul cu doua usi reprezinta alternativa combinei frigorifice. De aceasta data congelatorul este pozitionat in partea de sus si este necompartimentat pe sertare. Este recomandat familiilor care nu consuma foarte des produse congelate . Volumul total poate fi cuprins intre 250 si 400 l, iar inaltimea variaza intre 150 si 180 cm.

Pe un frigider cu doua usi poti plati de la 900 la 3000 de RON.

Frigiderul Side by Side este creat dupa modelul american si este compus din doua compartimente verticale, respectiv doua usi. Dotarile sale le depasesc pe cele ale unei combine frigorifice sau ale unui frigider in 2 usi. Volumul maxim poate trece de 500 l, iar limita superioara a inaltimii poate depasi 200 cm. Este dotat cu sistem de incalzire fara gheata (No Frost) pentru ca tu sa nu fii nevoit sa il decongelezi.

Preturile pornesc de la 3000 de RON si cresc in functie de marime, clasa energetica, functii, design si producator. Poti gasi unul cu 7000 RON, insa daca vrei mai scumpe de atat va trebui sa cauti singur.

Frigiderul cu o usa (cabinet) este binecunoscutul frigider clasic, fara congelator vizibil. Clasic este doar aspectul, deoarece datorita tehnologiei de ultima ora, capacitatea sa poate depasi 400 l si poate fi achizitionat cu inaltimea de 180 cm.

Poti cumpara unul fara congelator, sau o varianta cu congelator incorporat, de marimea unui sertar. Este foarte util pentru spatii mici si penrtu familii care consuma doar alimente proaspete.

Un astfel de frigider dotat si cu un mic congelator poate fi achizitionat cu preturi cuprinse intre 600 si 1000 RON.

Mini-barul este cel mai mic tip de frigider. Il intalnesti cel mai des in camerele de hotel, insa il poti folosi si tu pentru dormitor sau pentru casa de vacanta. Este un frigider de dimensiuni mici, fara congelator, destinat in special bauturilor si alimentelor cu dimensiuni reduse: dulciuri, conserve etc

Pretul unui minibar este de aproximativ 500 RON.

2 Sisteme de racire

Racire No frost - racirea se realizeaza cu ajutorul curentilor de aer rece si uscat. Acest tip de racire nu produce gheata nici in congelator nici in frigider, motiv pentru care nu va fi nevoie sa dezgheti frigiderul.

In functie de model si de producator, pot exista aparate care sunt dotate cu sistem No frost doar in congelator, frigiderul avand sistem de racire statica . Producatorii vor mentiona acest aspect, insa tu va trebui sa stii ca sistemul no frost pentru frigider aduce cu sine un dezavantaj: curentii de aer rece usuca alimentele in scurt timp.

Racire statica. Sistemele statice de racire sunt binecunoscute. Orice persoana a folosit un frigider a observat rotita de reglare a temperaturii. Racirea se realizeaza prin peretele din spate al frigiderului. Cand gheata depaseste 3 mm, aceasta se topeste automat, iar apa este directionata catre o cuva de evaporare. In acest moment majoritatea frigiderelor dispun de dezghetare automata. In cazul congelatoarelor decongelarea se va face manual, de doua ori pe an, deoarece acestea nu dispun de sistem automat de decongelare.

3 Clasele de climatizare

Un alt aspect deosebit de important in achizitionarea unui frigider este mediul ambiental al incaperii in care il vei pozitiona. Desi este un aparat mare si solid, frigiderul este afectat de temperatura din jurul sau. clasa de climatizare reprezinta extremele valorice ale temperaturii recomandat de producator pntru mediul ambiant. In functie de zona, de spatiu si de camera s-au delimitat mai multe clase de climatizare, dupa cum urmeaza:

SN – 10 – 32oC
N – 16 – 32oC
ST – 18 – 38oC
T – 18 – 43oC

4 Clasele de consum

Grila claselor de consum cuprinde notatii alfabetice de la G la A. G este clasa cu consumul cel mai ridicat, insa nu mai este intalnita in cazul electrocasnicelor. Pe piata vei intalni produse cu clasa B, A, A+ si A++. Clasa B anunta un consum eficient, insa cu aproximativ 30% mai mare decat cele din clasa A.

Cel mai mic consum se incadreaza in clasa A++. In cazul frigiderelor No Frost consumul este mai ridicat, anumite modele avand clasa B de consum.

Consumul frigiderului variaza in functie de:

  • Marime
  • Volum
  • Temperatura
  • Numar de compresoare
  • Tip de racire
  • Temperatura ambientala
  • Cantitatea de alimente de racit

 

Citeste articole din aceasta categorie:

Intretinerea si organizarea frigiderului;

Fii exigent in alegerea frigiderului;

Patul, secretul unei locuinte spatioase;

Alege biroul potrivit pentru tine;

Curatarea aparaturii electronice;

Petele si inamicii lor.

  •   2009-03-16
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Aura Oprisan

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion:  Identificarea cainilor cu stapan implica riscuri pentru animale?

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion, medic veterinar

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, sociolog Elena Carstea: Cum ne protejam animalul de canicula

Expertul Acasa.ro, Elena Carstea, sociolog

Pune o intrebare