Amenajarea casei

#casa #decoratiuni casa # amenajare locuinta #decoratiuni marine # decoarare casa

Decoreaza-ti casa ca un adevarat pirat cu teme marine

Vrei sa scapi de monotonia unui decor neutru si banal? Incearca o tema de design moderna si spectaculoasa, daca iti place ideea de a intra in pielea unui pirat veritabil. Inarmeaza-te cu decoratiuni marine, precum sticlele care abia au ajuns la mal purtate de valuri sau materiale din pluta.

Pleaca intr-o aventura imaginara pe mare, folosindu-te de stilul in care iti amenajezi locuinta. Cand iti decorezi casa cu detalii care amintesc de corabiile piratilor, simti cum prospetimea apelor intinse, spiritul aventurier si inspiratia te invaluiesc si te ajuta sa evadezi din cotidian. Iata cateva idei de design cu tematica marina ce te vor incanta cu siguranta!


1. Materialele din pluta

Aparent un material lipsit de expresivitate estetica, pluta introdusa intr-un decor pirateresc este practica si aspectuoasa in acelasi timp. O poti folosi pentru crearea unor suporturi inedite de bijuterii sau poti alege decoratiuni din sticla si pluta, care sa iti infrumuseteze rafturile mobilierului.

Pluta are marele merit de a crea o atmosfera aerisita si relaxata in casa, evocand amintirile tale cele mai placute din vacantele la mare. Ai grija totusi sa igienizezi bine pluta pe care o aduci in casa, tinand-o la inmuiat in apa fierbinte si lasand-o la uscat in aer liber: de obicei, poate fi infestata cu paraziti si microorganisme dornice sa imparta spatiul locativ cu tine.




2. Sticlele vintage

Fa-ti propria colectie fascinanta de sticle vintage umplute cu nisip sau decorate cu scoici, stelute de mare etc. Poti aseza alte obiecte "pierdute" in mare, precum sforile, mini-ancorele sau monedele aurite.

Exista modalitati nelimitate de a combina aceste elemente specifice decorului pirateresc, neingradite de rigori estetice, deci lasa-ti imaginatia sa dea nastere unor decoratiuni cu adevarat originale si sugestive.




3. Suporturile de lumanari marine

O alta cale usoara si inspirata de a introduce decorul marin in amenajarea locuintei tale este sa umpli pahare obisnuite cu nisip (de orice dimensiune doresti) si sa asezi deasupra lumanari.

O alta varianta este sa umpli boluri cu scoici, stelute de mare si pietre si sa asezi in mijloc lumanari scunde si groase.


4. Decoratiunile diverse pirateresti

Elementele de decor nautice, tablourile cu rame din pluta, ghirlandele din scoici, aranjamentele pentru masa si imprimeurile sugestive pe diverse materiale textile, sunt toate posibilitati minunate de a-ti decora casa ca un pirat veritabil, dar si foarte talentat in design interior!







Sursa foto: brightnest.com

  •   2013-07-24
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Adelina Dobrin

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului