Amenajarea casei

#covor #aspirator #spalatul covoarelor #pete covor #covoare

Cum se curata covoarele din fibre naturale

Covoarele din fibre naturale pot sa-si pastreze aspectul proaspat ani la randul, daca sunt intretinute corect. Cu toate acestea, acest tip de covoare sunt fragile, astfel incat este foarte important sa stii cum sa le cureti intr-un mod adecvat.

In magazine gasesti tot felul de covoare din fibre naturale: lana, iarba de mare, bambus, sisal , iuta, bumbac etc.

Iata cateva sfaturi pentru a putea curata corect aceste covoare din fibre naturale:
 

1 Citeste cu atentie eticheta si cere informatii
 

Primul lucru pe care trebuie sa-l faci cand vrei sa achizitionezi un covor din fibre naturale este sa citesti ce scrie pe eticheta. De obicei, fabricantii ataseaza informatii despre intretinerea acestuia. De asemenea, nu ezita sa ceri detalii comerciantului. Este bine sa cumperi numai dupa ce esti in cunostinta de cauza. Astfel, nu vei risca sa strici covorul si nici nu vei avea surpriza neplacuta de a descoperi ca procedura de intretinere este prea complicata.
 

2 Foloseste matura sau aspiratorul, dupa caz
 

In cazul fibrelor din lemn, poti folosi un aspirator pentru a extrage praful. Nu insista pe anumite zone, apasand, pentru ca s-ar putea ca aparatul sa deterioreze covorul. In schimb, poti sa treci cu aspiratorul usor, de mai multe ori, pentru a fi sigur ca ai curatat bine zona.

In cazul covoarelor foarte delicate, cum sunt cele din matase, este indicat sa folosesti mai degraba o matura, decat un aspirator, pentru a proteja fibra. Covoarele orientale sunt realizate din lana sau matase. Pentru acestea din urma, perierea trebuie facuta cu grija. In cazul utilizarii unui aspirator, trebuie protejate marginile, pentru ca acestea sa nu fie prinse de puterea de absorbtie.
 

3 Scoate petele cu grija
 

Petele trebuie scoase imediat, pentru ca ele sa nu devina permanente. In primul rand, se inlatura excesul de lichid cu ajutorul unei carpe absorbante sau al unui prosop curat.

Pentru a scoate petele de pe covor, foloseste o carpa curata. O poti inmuia intr-un detergent, pentru ca apoi sa cureti usor zona patata. Ai insa grija la excesul de apa. Prea multa apa poate sa distruga fibra. Sisalul, de exemplu, este un material care se pateaza usor si care este foarte vulnerabil la apa. Nici iuta nu rezista bine la apa, acest tip de material putand sa fie atacat de mucegai. In cazul covoarelor din iuta, uneori se poate ca apa sa decoloreze suprafata udata.

Nu folosi aparate cu aburi sau detergenti ori substante puternice. Dupa ce ai scos pata, usuca zona cu o alta carpa, curata si uscata. Este foarte important sa usuci zona deoarece fibrele umede tind sa se contracte si sa se increteasca.
 

4 Apeleaza la o firma specializata
 

Una dintre cele mai simple si mai sigure metode de a curata corect covorul natural este sa apelezi la o firma specializata in curatatorie si spalatorie de covoare. Intr-un astfel de loc, covorul este inspectat, pentru a constata diverse detalii utile in procesul de curatare: gradul de uzura al materialului, defecte de fabricatie (daca este cazul), tipul de problema sau de pata etc. Apoi se stabilesc solutiile potrivite si se folosesc aparatura si substantele adecvate.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Expertul Acasa.ro, arhitect Silvia Teodorescu: Casa inteligenta, intre confort si moft

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa oferi un cadou inspirat?

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa creezi un decor deosebit folosind un paravan decorativ?

Experti Casa

Pentru specialisti

Top

Cauta-ti perechea