Amenajarea casei

#renovare casa #instalatii sanitare #casa veche

Cum sa renovezi o casa foarte veche

O casa foate veche, nelocuita de multi ani, poate fi renovata fara a investi neaparat sume exorbitante de bani. Pentru ca vechea casa sa devina un spatiu locuibil, iata ce ai putea face pentru a o renova!

1 Zugraveste

Un pas care nu iti va scoate foarte multi bani din buzunar, zugravirea casei ar putea fi realizata atat la exterior, cat si la interior. Incepe cu exteriorul locuintei, astfel incat sa o transformi in cel mai scurt timp intr-un spatiu atragator de la prima privire.

Fiind vorba despre o casa foarte veche, cel mai probabil va necesita interventii suplimentare. Acopera cu mortar crapaturile si gaurile din ziduri si realizeaza lucrari de consolidare, daca acestea sunt necesare pentru a asigura trainicia casei.

2 Schimba ferestrele

Inlocuirea ferestrele cu unele noi, moderne si mai rezistente, este importanta si poate include chiar instalarea unor geamuri mai mari decat cele anterioare. Important este sa pastrezi specificul casei: daca locuinta este foarte veche si are un parfum rustic , antic, cel mai probabil geamurile termopan nu se vor incadra in peisaj.

De asemenea, casele vechi pot avea geamuri duble, cu deschidere inspre interior. Acestea pot fi inlocuite cu ferestre duble sau simple, insa cu deschidere inspre exterior, pentru mai mult confort.

Pentru schimbarea geamurilor este important sa apelezi la o firma specializata, care sa iti realizeze o lucrare ca la carte, astfel incat sa eviti problemele ulterioare (cum ar fi aparitia condensului intre cele doua foi de geam sau o izolare termica /fonica precara).

3 Renoveaza podelele

Podeaua veche a unei case nelocuite multi ani sau intens circulate poate fi, la randul sau, inlocuita. Stilul si atmosfera pe care urmaresti sa le obtii vor dicta, si in acest caz, alegerile pe care le faci.

Pentru o casa cu aspect rustic, ideala este podeaua de lemn natural, solid. Insa aceasta poate fi completata, in alte incaperi, cu podele din placi ceramice sau chiar linoleum care imita aspectul gresiei (pentru incaperile putin circulate).

Nu uita sa completezi decorul cu covoare adecvate, chiar si cu unele din blanuri (artificiale sau naturale) de animale, daca decorul se preteaza unor astfel de insertii. De asemenea, pentru a evita investitiile ulterioare, ai putea alege materiale si culori rezistente la murdarie si rodaj.

4 Inlocuieste usile

Usile unei case foarte vechi vor trebui inlocuite, la randul lor. Incepe cu usa exterioara, pentru care alege un model trainic (cum ar fi o usa metalica), bun izolator fonic si termic.

Cat despre usile interioare, ai putea renunta la o parte dintre ele - in eventualitatea in care iti doresti sa unesti 2 incaperi, spre exemplu - sau ai putea opta pentru usi care sa permita trecerea luminii, pentru a avea o casa cat mai luminoasa.

Inlocuirea usilor trebuie sa o includa neaparat si pe aceea a ramelor, pentru un aspect uniform.

5 Schimba instalatiile sanitare

Intregul sistem de tevi al casei ar trebui verificat si inlocuit, acolo unde este cazul. In plus, instalatiile sanitare vechi si stricate trebuie schimbate, la randul lor. Insa nu te grabi sa renunti la toate obiectele sanitare: o cada veche , reconditionata, ar putea da un parfum retro inedit locuintei.

Sursa foto: telegraph.co.uk
 

  •   2012-03-26
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Alexandra Florea

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui: Cele 8 simboluri de bun augur. Tie care iti poarta noroc?

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului