Amenajarea casei

#energie #electricitate #locuinta #costuri

Cum sa economisesti energia electrica

Sta in firea noastra sa facem economii, iar cand vine vorba de facturi cu atat mai mult. Este adevarat ca nu ne-am descurca fara confortul pe care ni-l ofera curentul electric, insa acest lucru se reflecta in pretul facturii. Iata cateva modalitati simple de reducere a consumului si, bineinteles, a costurilor.

 

1 Nu lasa becurile aprinse

Probabil ca stii aceasta replica din copilarie cand parintii insistau sa inchizi lumina dupa ce iesi din camera. Chiar daca ti-ai propus sa faci acest lucru de fiecare data, uneori omiti. Fie ca nu ai mainile libere, fie ca promiti ca te intorci in 5 minute, contoarul inregistreaza fiecare unitate de energie consumata. Asadar, exerseaza aceasta miscare, cu riscul de a-ti lasa musafirii in intuneric atunci cand mergi pana in bucatarie dupa gheata.

2 Foloseste produse ecologice

Astazi ai posibilitatea de a reduce consumul cu ajutorul tehnologiilor de ultima ora. Becurile economice nu mai sunt o noutate pentru multi, insa electrocasicele cu clasa A++ isi fac loc destul de greu in casele noastre. Utilizarea acestui tip de electrocasnice si a becurilor economice pot  scadea factura de energie electrica cu pana la 70 – 80%.

Daca decizi sa inlocuiesti becurile clasice, atunci este bine sa faci aceasta schimbare in toata casa, fara nicio exceptie. Este absurd ca becul vechi din debara sa fie mai costisitor decat toate celelalte becuri economice laolalta.

3 Nu irosi aerul conditionat

Este foarte important ca in momentul in care deschizi aparatul de aer conditionat sa te asiguri ca acesta nu va iesi pe fereastra sau nu se va pierde din cauza aburilor din timpul gatitului. Casa se va raci mult mai greu daca deschizi ferestrele in acelasi timp cu aparatul de aer, deoarece temperatura de afara este cu mult mai ridicata decat cea pe care ti-o doresti tu in acel moment.

Iarna, de asemenea, trebuie sa te asiguri ca folosesti sistemul de incalzire doar atunci cand camerele sunt foarte bine aerisite, pentru a nu fi  nevoie sa deschizi fereastra ulterior.

4 Nu bloca accesul ventilatoarelor

Pozitioneaza mobila in asa fel incat sa nu blocheze gurile de aerisire sau ventilatorul de la aerul conditionat. Perdelele si draperiile, de asemenea, pot bloca ventilarea aerului. Asadar, asigura-te ca in casa ta aerul circula corespunzator inainte de a folosi sistemele alternative de racire /incalzire.

5 Atentie la frigider

Incearca sa deschizi cat mai rar usa frigiderului, iar atunci cand o faci nu prelungi durata in care o tii deschisa. Frigiderul va avea nevoie de mai multa energie pentru a compensa aerul cald care intra din exterior.

Temperatura de racire, de asemenea, se regaseste in valoarea consumului. Iarna poti folosi balconul pentru a raci o parte din alimente, iar frigiderul poate functiona la o treapta mai mica. In timpul verii evita sa il incarci cu foarte multe alimente, bauturi, fructe si legume, deoarece cu cat cantitatea ce trebuie racita este mai mare, cu atat energia consumata este mai multa.

  •   2009-07-16
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Aura Oprisan

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion:  Identificarea cainilor cu stapan implica riscuri pentru animale?

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion, medic veterinar

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii