Amenajarea casei

#buna dispozitie #culori casa # vopsea pereti

Cum aduci buna dispozitie in casa cu ajutorul culorilor

Culorile din casa ta iti pot influenta starea de spirit. Daca esti trist si vezi o culoare vesela, starea ti se schimba instantaneu. Dupa numeroase studii si cercetari aplicate, oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca modul in care vopsesti peretii din casa te ajuta sa ai o buna dispozitie de zile mari sau, dimpotriva, iti provoaca nervozitate. Iata cum poti aduce buna dispozitie in casa cu ajutorul culorilor.

1 Rosu

Rosul este o culoare care iti da o energie debordanta, chiar si dupa o zi grea la serviciu. Diversele decoratiuni din casa care au aceasta nuanta te fac sa ai pofta de mancare, sa iti doresti sa iubesti. Daca rosul puternic ti se pare exagerat si nu se potriveste cu nimic din ce ai in casa, poti opta pentru o vopsea de pereti sau pentru decoratiuni intr-o nuanta pastelata de rosu. Aceasta culoare este recomandata in special pentru dormitor sau living.

2 Roz

Rozul este o culoare pozitiva, care te imbie sa fii optimist. Nu degeaba se spune "la vie in rose". Rozul mai poate sugera liniste, iubire, romantism si este o culoare recomandata in dormitor, living si in camera fetitei.

3 Oranj

Oranjul este o culoare dulce, care nu deranjeaza ochiul si nu te oboseste. Specialistii recomanda sa alegi nuante deschise de oranj. Acestea nu iti vor da energie, insa te vor calma si te vor face sa zambesti mai mult. Oranjul sugereaza bucurie, entuziasm, caldura si precautie.

4 Galben aprins

Galbenul aprins este o culoare atat de joviala incat buna ta dispozitie se va vedea de dimineata. Galbenul este o nuanta care provoaca pofta de mancare, motiv pentru care specialistii recomanda sa vopsesti peretii din bucatarie in aceasta culoare. Daca vrei, poti alege o nuanta placuta de faianta galbena pentru a imbraca peretii.

Specialistii spun ca nu este bine sa vopsesti camera copiilor mici in galben aprins, deoarece aceasta culoare ii face sa planga.

5 Verde

Verdele menta iti da o stare de buna dispozitie orice ar fi. Se identifica, in mare parte, cu natura si iti da o stare de prospetime. Verdele mai inseamna sanatate, liniste si bani. Dormitorul ar trebui vopsit in aceasta nuanta, deoarece te ajuta sa gandesti pozitiv si sa iei cele mai bune decizii in tot ceea ce faci.

6 Albastru

Albastrul este o culoare care iti da o buna dispozitie, insa doar daca se regaseste pe portiuni mici. Nu este indicat sa vopsesti toti peretii in nuante de albastru, deoarece este o culoare rece, care iti poate provoca o stare de nervozitate.

Culoarea albastra este ideala pentru vopsirea peretilor din biroul de studiu sau din biblioteca, deoarece iti induce o stare de liniste, iti taie pofta de mancare si te ajuta sa te concentrezi.

7 Lila

Diversele nuante de mov - lila, lavanda, purpuriu etc iti dau o stare de buna dispozitie si pot fi o alternativa eficienta la eternul alb de pe pereti. Movul inseamna roialitate, bunastare, succes si intelepciune. Daca nu reusesti sa vopsesti peretii in nuante lila, poti opta pentru o perdea in aceasta culoare. Aspectul din camera va fi schimbat la 360 de grade.
 

  •   2012-04-20
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Galan Laura

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, sociolog Elena Carstea: Cum ne protejam animalul de canicula

Expertul Acasa.ro, Elena Carstea, sociolog

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului