Amenajarea casei

#baie #dressing #case de lux #senzori #penthouse #penthouse Viena

Case de lux: penthouse in inima Vienei. Uite cum arata un apartament de 5,5 milioane euro!

Ca sa te bucuri zilnic de o imagine superba asupra Vienei si sa locuiesti inconjurat de lux trebuie sa achiti putin peste 5,5 milioane euro. Cel putin acesta este pretul unui apartament penthouse de 376 mp situat chiar in inima capitalei austriece.


Locatie exclusivista

Cladirea de sase niveluri este amplasata chiar in inima istorica a orasului, in apropiere turnul Catedralei Sf. Stefan completand peisajul fermecator al metropolei dunarene. Pe langa aceasta, zona este intesata de cafenele de lux, restaurante elegante, bistrouri fermecatoare si magazine de suvenire. Parcurile din apropiere adapostesc Scoala Spaniola de Echitatie, iar Opera Vieneza este la cateva strazi distanta.


Detalii rafinate

Iubitori ai luxului, austriecii au dus rafinamentul amenajarii acestui apartament la maximum, inca de la coborarea din lift vizitatorii pasind intr-un hol imbracat in marmura.




Apartamentul este compartimentat in trei zone distincte, una dintre acestea fiind destinata oaspetilor. Aceasta este compusa dintr-un dormitor cu baie si dressing, o baie suplimentara si o bucatarie cu sufragerie si camera de zi.

Alte doua zone similare sunt destinate locatarilor obisnuiti. Acestea impart terasa de sud-est a primului etaj al penthouse-ului, beneficiind la randul lor de bai si dressinguri separate.



Parterul este completat de o camera care poate servi atat ca incapere pentru activitati in familie, cat si ca sala de gimnastica. Alaturi de ea se afla alte doua spatii de depozitare, mascate in spatele bucatariei, asigurand astfel spatii utile in casa.

Punct de atractie

Nivelul superior al apartamentului este uluitor pentru locatari si oaspeti deopotriva. O intreaga terasa acoperita si compartimentata in zone distincte ofera o vedere magnifica asupra Vienei. Lumina poate fi regalata cu ajutorul unor storuri mecanice montate pe luminator conectate la un panou electronic. Intreaga locuinta este superautomatizata, pe langa luminozitatea naturala, senzorii regland si intensitatea luminii electrice, caldura sau presiunea apei.

Iubitori de privelisti aeriene

Poate ca celebrul Donauturm si-a pus amprenta asupra gustului dezvoltat de vienezi de a privi capitala de la inaltime. In orice caz insa, vederea de sus a orasului costa. Preturile apartamentelor penthouse din capitala Austriei ating preturi sensibil egale cu cele din alte metropole, precum Londra, Paris, New York, Los Angeles sau Sidney, fiind cuprinse intre 5 si 7 milioane euro.

Sursa foto: europeanrealestate.org
 

  •   2014-05-27
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Marius Jianu

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului