Pana in vara acestui an, conacul Copper Beech Farm a avut un pret de vanzare de 190 de milioane de dolari, dar pentru ca nu s-a gasit un cumparator, compania care intermediaza vanzarea a decis sa taie 50 de milioane din pret. Chiar si la 140 de milioane de dolari, aceasta casa de lux ramane cea mai scumpa proprietate din SUA.
Conacul Copper Beech Farm, 1.255 m patrati de lux
Desi are un pret exorbitant, conacul Copper Beech Farm nu este chiar atat de mare. De fapt, are doar 1.255 de m patrati, iar daca ar fi sa facem o comparatie, casa lui Oprah Winfrey din Montecito, California, are 2.100 de m patrati.
Pe langa acest "inconvenient", cel care va cumpara casa de lux trebuie sa stie ca va mai investi cateva milioane in interioare si reparatii. Casa a fost construita in 1890 si ii apartine in prezent magnatului John Rudey, CEO si Presedinte al Inland Fiber Group si U.S. Timberlands Services Company. Omul de afaceri isi vinde casa de lux deoarece copiii lui au crescut mari si s-au mutat. Desi a fost constant imbunatatit, conacul inca mai are nevoie de revizuiri, deoarece unele finisaje sunt vechi.
De ce este atat de scumpa aceasta casa de lux
Multa lume inca se intreba cum a ajuns aceasta casa de lux sa coste 140 de milioane de dolari. Ei bine, conacul dispune de 12 dormitoare, dar pretul creste datorita facilitatilor de afara: o gradina superba de trandafiri, un teren mare de tenis, o alee privata ca in povesti, o piscina cat un lac, o sera, o casa pentru relaxare, vedere spre Long Island Sound si, pe deasupra, vine la pachet cu doua insule private, situate nu departe de tarm.
Luxul in stil traditional
Interioarele conacului Copper Beech Farm sunt amenajate in stil traditional, culorile predominante fiind bejurile si marourile. In ceea ce priveste materialele, s-a folosit multa piatra naturala si foarte mult lemn masiv.
Sursa foto: forbes.com, buzzfeed.com