Amenajarea casei

#casa #amenajare casa #casa de lux #casa plutitoare

Case de lux: daca ai bani, poti locui pe apa. Cum arata casa plutitoare mobila

Viata in jungla urbana poate fi dificila pentru oricine, mai ales pentru persoanele care au o viata stresanta si simt nevoia unei evadari in mijlocul naturii. Cu gandul la acest tip de persoane, care pe deasupra au si conturi destul de consistente, arhitectul Dymitr Malcew a pus pe hartie schita unei case plutitoare, pe care proprietarii o pot muta dintr-un loc in altul.

Desi compania pariziana H2Orizon, care a pus in practica schita arhitectului, nu a dorit sa deconspire pretul casei plutitoare, este clar ca acesta nu este pentru oricine.

Casa plutitoare, luxoasa, dar decenta

"Casa plutitoare a fost realizata pentru persoanele care apreciaza libertatea si natura si vor sa aiba aceste lucruri la usa", sustine arhitectul Dymitr Malcew. Deoarece trebuie sa aiba o stabilitate excelenta pe apa, casa nu este atat de mare precum alte proprietati de lux, insa este perfecta pentru un cuplu modern.

Floating House este impartita in 2 dormitoare matrimoniale luxoase, 2 bai spatioase, un living room, o bucatarie si o terasa superba. Conceptul a fost inspirat de natura, de libertate si de dorinta de a avea o priveliste cat mai frumoasa de la primele ore ale diminetii, pana la orele tarzii ale serii.

Structura casei de lux, realizata din coloane, sticla si lemn

Baza casei plutitoare este realizata dintr-o platforma rezistenta si glisanta, care se echilibreaza pe suprafata apei, dar in acelasi timp se clatina usor dintr-o parte in alta, in functie de valuri.

Structura casei de lux este realizata dintr-o imbinare perfecta de coloane, peretii sunt realizati dintr-o sticla foarte rezistenta, iar din loc in loc exista cate o portiune acoperita cu lambriuri din lemn, pentru un plus de intimitate.

In cazul in care proprietarul acestei case plutitoare se plictiseste sa locuiasca in Oceanul Pacific, de exemplu, isi poate muta inedita casa pe oricare alta apa, deoarece structura se demonteaza cu usurinta.

Interioarele sunt reduse la strictul necesar

Casa plutitoare este diferita de celelalte case de lux. Mai exact, ii lipsesc interioarele amenajate cu opulenta. Stilul casei poate fi considerat minimalist, deoarece este redus la strictul necesar, fara decoratiuni care pot incarca spatiul.

Sursa foto: complex.com, malcew.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Pentru specialisti

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului