Amenajarea casei

#decoratiuni #casa #amenajare

Casa, oglinda ce ne reflecta personalitatea

Fiecare dintre noi incerca sa isi amenajeze locuinta in asa fel incat aceasta sa ii reflecte gusturile si personalitatea, uneori chiar si nivelul de trai. Insa, in timp, avem tendinta de a acumula zeci de obiecte inutile la care ne este greu sa renuntam. Psihologii explica acest comportament prin teama de saracie.


Daca atunci cand ne cumparam o casa si incepem sa o amenajam, totul arata ca in revistele de design interior , in timp insa, isi fac aparitia tot felul de lucruri care, potrivit psihologilor, spun mai mult despre noi decat canapelele din piele ori covoarele scumpe.

Oricine a trecut prin experienta mutarii intr-o locuinta noua s-a lovit cu siguranta de problema „ce luam cu noi si ce aruncam", scrie adevarul.ro. Chiar si in urma celor mai drastice programe de selectie, in noua locuinta vor aparea inevitabil tot felul de lucruri despre care oamenii se gandesc ca le-ar putea fi folositoare candva ori, pur si simplu, nu se indura sa le arunce.


Valoarea sentimental primeaza


Este aproape imposibil sa dai afara din casa vechiul fotoliu in care statea bunicul la telvizor, ori masina de cusut Singer, la care iti facea bunica rochite pentru ca toate acestea sunt privite ca “obiecte cu valoare sentimentala”.

„Cand m-am maritat si am plecat de la mama, am luat cu mine vechea mea colectie de discuri de vinil, pe care oricum nu le mai ascultasem de multa vreme, pentru ca batranul pickup se stricase de ani de zile", povesteste Crina S., a in varsta de 42 de ani. „Aveau o valoare sentimentala pentru mine, imi aminteau de anii de liceu cand eram pasionata de muzica folk si imi aminteam ce bucuroasa eram cand aparea ceva nou. Le-am tinut ani la rand pe biblioteca, acoperite cu plastic, sa nu se umple de praf. N-am reusit sa le arunc decat atunci cand ne-am luat un apartament de trei camere", povesteste femeia pentru aceeasi sursa.


Adunam obiecte din teama de saracie


Psihologii spun ca varstnicii sunt cei mai tentati sa-si aglomereze casele cu vechituri . O explicatie ar fi aceea ca, in decursul anilor, au trecut prin perioade mai bune sau mai rele din punct de vedere economic. Astfel, chiar si aceia care au norocul sa aiba o situatie confortabila la batranete inca mai pastreaza amintirea momentelor de restriste financiara.

In acelasi timp, foarte multi au un venit limitat si se gandesc ca s-ar putea sa nu-si permita sa inlocuiasca usor un obiect, deci mai bine nu-l arunca.

Teama de saracie este exacerbata de perioadele de criza economica in care oamenii isi dau seama ca bunastarea de care se bucura la un moment dat s-ar putea sa nu dureze. Astfel, incet-incet ei devin tot mai reticenti cand vine vorba de aruncat obiecte din casa.


Boala colectionarii de obiecte


Colectionarea compulsiva de obiecte ii face pe oamenii care au aceasta problema sa-si umple casele, pana la refuz, cu lucruri inutile sau chiar cu gunoaie, despre care ei sunt convinsi ca au sau ca vor avea in viitor o mare valoare.
Din aceeasi categorie fac parte si cei care isi transforma locuinta in veritabile adaposturi de animale.
Oamenii de stiinta inca mai dezbat daca acest gen de colectionare este o maladie in sine ori doar un simptom al altei tulburari psihice .


Unele obiecte ne fac sa ne simtim mai bine


Nu de putine ori oamenii cumpara lucruri cu ajutorul carora ar dori sa-si schimbe viata. Este cazul cartilor la moda ori al celor oferite la promotie. Unii ajung sa umple rafturi intregi de carti ori albume de arta, despre care se gandesc ca le-ar placea sa le citeasca, dar, de multe ori, uita chiar sa le desfaca din folia protectoare.

Acest lucru nu este de mirare avand in vedere ca un studiu realizat de IRES arata ca unul din cinci adulti nu citeste deloc, principala scuza fiind lipsa de timp.

Potrivit aceluiasi studiu, 30% din romani abia reusesc sa termine o carte pe luna. Cu toate acestea, cartile colectionate raman la loc de cinste in casa, eventual alaturi de cateva CD-uri cu muzica clasica.


Sau ne confirma statutul social


O alta categorie de obiecte care sufoca locuintele noastre sunt cele al caror principal scop este sa sublinieze statutul social al posesorului. Pe timpuri, oamenii se mandreau cu serviciile de portelan si vitrinele pline cu cristaluri.

Astazi, doar cei care au avut norocul sa mosteneasca asemenea lucruri se mai pot mandri cu un vas original Galle ori cristaluri de Boemia, pentru ca acestea au devenit mult prea scumpe pentru buzunarele oamenilor obisnuiti.

In schimb, au aparut noi simboluri ale bunastarii, cum ar fi aparatura electronica ultra-performanta sau trofeele de calatorie, botezate delicat suvenire.

  •   2011-06-15
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Raluca Pascan

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion:  Identificarea cainilor cu stapan implica riscuri pentru animale?

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion, medic veterinar

Pune o intrebare