Amenajarea casei

#greseli amenajare dormitor #amenajare dormitor #amenajari interioare #dormitor

Asa NU! 5 greseli pe care le faci cand iti amenajezi dormitorul

Nu esti expert in amenajari interioare, asadar greselile sunt permise. Pana la un anumit punct! Ca sa ai un dormitor bine echipat si in care sa te simti bine, evita sa faci urmatoarele greseli des intalnite in cazul celor care isi amenajeaza casa fara ajutor specializat:

1. Prea multa potrivire

Un set de mobilier poate arata bine intr-un dormitor. Culorile si imprimeurile care sa se potriveasca perfect, texturile din aceeasi gama, liniile uniforme ar putea fi cheia unui decor de succes. Insa si ce-i mult strica, vorba bunicilor. Prea multa monotonie va ajunge plictisitoare, asa ca cel mai bine iesi un pic din tipare si indrazneste. Adauga o piesa "din afara", ceva total diferit de restul mobilierului si vei obtine un efect pozitiv surprinzator.

2. Prea mult contrast

Ideea este sa nu cazi nici in extrema cealalta. E adevarat ca se poarta stilul eclectic, insa nici un amestec prea mare de lucruri din zone total diferite nu e util, pentru ca nu va fi deloc placut ochiului si cu greu te vei obisnui cu talmes-balmesul creat chiar de tine. Pastreaza un aspect coerent al dormitorului mergand pe aceeasi linie cromatica, spre exemplu, sau pe acelasi gen de imprimeuri.

3. Disproportie

Incearca sa mobilezi dormitorul pastrand o proportie, un echilibru al dimensiunilor pieselor folosite. Nu alterna piese uriase precum o biblioteca din lemn masiv cat tot peretele, cu un pat jos din paleti. In plus, scaleaza mobila corespunzator spatiului, pentru a nu parea totul prea inghesuit, in cazul unei incaperi de dimensiuni reduse, sau prea rasfirat, daca ai spatii largi, deschise.

4. Lumina insuficienta

O veioza pe o noptiera si atat nu inseamna ca ai suficienta lumina, ci ca traiesti in intuneric. Un dormitor are nevoie de cel putin doua surse de lumina, in afara de cea reprezentata de fereastra. E bine ca lampile folosite sa fie instalate in directii diferite, pentru a acoperi suficient de bine spatiul.

5. Lucruri pe care nu le iubesti

Dormitorul este locul in care trebuie sa te simti cel mai bine. De aceea, piesele de care te inconjori trebuie sa fie neaparat lucruri dragi tie. Un tablou care nu-ti spune nimic sau o piesa decorativa primita cadou de la o persoana pe care nu o mai ai la inima nu vor crea decat indispozitie. Daca nu iti place noptiera sau patul si n-ai bani sa le inlocuiesti, aplica-le un strat de vopsea intr-o nuanta care te impresioneaza si te vei bucura de camera ta mai mult decat ti-ai fi imaginat.

Sursa foto: francotechnogap.com

  •   2015-04-27
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Gabriela Jianu

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion:  Identificarea cainilor cu stapan implica riscuri pentru animale?

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion, medic veterinar

Pune o intrebare